Numărul furtunilor tropicale formate în Oceanul Atlantic a fost atât de mare în acest an încât Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care le denumeşte, este pe punctul de a rămâne fără prenume, pentru a doua oară în istorie, relatează marţi AFP.
Începând din 1953, furtunile tropicale din Atlantic au fost denumite conform unor liste întocmite de Centrul pentru Uragane din Statele Unite şi apoi de un comitet internaţional al OMM.
Iniţial, listele includeau doar prenume feminine.
În 1979, au fost introduse prenume masculine, iar în prezent acestea alternează cu prenume feminine.
Şase liste de 21 de nume sunt utilizate prin rotaţie.
''Ar fi derutant să existe mai mult de un ciclon tropical în acelaşi an cu litera T'', de exemplu, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OMM.
Anul acesta, sezonul furtunilor tropicale formate în Oceanul Atlantic, care se încheie la data de 30 noiembrie, a fost atât de activ încât agenţia ONU va rămâne în curând fără prenume şi va trebui să recurgă la literele alfabetului grecesc - Alpha, Beta, Gamma, Delta şi aşa mai departe.
După cum a explicat OMM, Centrul pentru Uragane din Statele Unite a avertizat luni asupra a nu mai puţin de cinci cicloane existente deasupra bazinului atlantic, un record după anul 1971: Paulette, René, Sally, Teddy şi Vicky, acesta din urmă fiind penultimul nume de pe listă, înainte de Teddy.
Potrivit OMM, o zonă cu presiune scăzută s-a format în apropiere de Capul Verde şi are şanse de 50% să formeze un ciclon în următoarele 48 de ore.
Cicloanele au început să fie numite în urmă cu mai mulţi ani pentru a uşura identificarea lor în mesajele de avertizare.
Experţii au considerat că numele erau mult mai uşor de reţinut în comparaţie cu vechile moduri complicate de identificare după latitudine şi longitudine.
Iniţial, furtunile erau numite în mod arbitrar.
Numele lor respectă în prezent o serie întreagă de reguli - în mod special, acestea trebuie să fie uşor de recunoscut şi să reflecte un echilibru între numele franceze, spaniole, olandeze şi britanice datorită acoperirii geografice a furtunilor din Oceanul Atlantic şi regiunea Caraibe.
În cazul în care un ciclon este deosebit de mortal sau de devastator, numele său este eliminat de pe liste şi înlocuit cu altul. Acesta a fost cazul, spre exemplu, al furtunilor distrugătoare Mangkhut (Filipine, 2018), Irma şi Maria (Caraibe, 2017), Katrina (Statele Unite, 2005) şi Mitch (Honduras, 1998), notează AFP.