Actorul Florin Busuioc (56 de ani) a acordat primul interviu după infarctul masiv suferit în luna noiembrie, în urma căruia i-au fost montate două stenturi la inimă.
El a fost prezent în emisiunea „La Măruţă“ unde a discutat despre încercarea la care a fost supus şi a anunţat că din luna ianuarie va reveni la rubrica Meteo din cadrul Ştirilor Pro TV.
La începutul lunii noiembrie, Florin Busuioc, prezentatorul rubricii Meteo de la PRO TV, se afla la un spectacol susținut pe scena Filarmonicii Oltenia din Craiova, când i s-a făcut rău. Colegii au sunat imediat la serviciul de ambulanță și prezentatorul PRO TV a fost transportat de urgență la spitalul din localitate, unde a intrat imediat în sala de operație.
În emisiunea lui Cătălin Măruță, el le-a mulţumit tuturor celor care l-au sprijinit. „Am primit o grămadă de mesaje de la oameni. Şi pe stradă mă opreşte lumea şi-mi spune că e bucuroasă că sunt bine. Mulţumesc din suflet pentru urări şi că aţi fost alături de mine în aceste clipe grele“.
Întrebat care crede că este cauza infarctului masiv suferit, Florin Busuioc a spus: ”Cred că am fumat cam mult în perioada asta, acum nu mai fumez și nu mai simt nevoia să fumez. Am fost fumător timp de 40 de ani, de la 17 și 56 e ani, și fumam 2-3 pachete pe zi. Dacă puteți să fumați, să nu fumați. Nu era o plăcere. Era o nevoie, un impuls, mai mult pentru gest sau cine știe...”.
Florin Busuioc a povestit că a suferit un atac de cord masiv: ”Nu-mi aduc aminte ce s-a întâmplat, nu-mi aduc aminte nici când mi-am revenit, aici, la spitalul din București. Nici nu vreau să-mi aduc aminte. Nu am rămas cu nicio sechelă la cap. Puteam să am probleme, din cauza lipsei de oxigen. Am avut noroc”.
Busu a spus că, în urma acestei întâmplări, o să aibă mai multă grijă de el: ”O să mă odihnesc mai mult. Nu m-am gândit la moarte. Mie nu mi-e frică de moarte”.
Florin Busuioc are și un sfat pentru cei care au trecut prin aceeași experiență ca și el: ”Trebuie să te arunci în viață, lăsând la o parte toată micimea asta și să fii atent la tine. Am auzit de curând ceva. La 20 de ani crezi că poți să schimbi lumea, la 45 de ani îți dai seama că nu poți să schimbi lumea și încerci să-i schimbi pe cei din jurul tău, și pe la 65 de ani îți dai seama că nu poți și te schimbi pe tine”.