Negocierile UE - Canada au eşuat. Eliminarea vizelor depinde de un acord

21 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Negocierile UE - Canada au eşuat. Eliminarea vizelor depinde de un acord

"Este evident pentru mine și pentru partea canadiană că UE nu este în acest moment capabilă de un acord internațional nici măcar cu o țară care are valori atât de europene precum Canada", a declarat, dezamăgit ministrul canadian, după negocieri.

Cu toate acestea, surse din Comisia Europeană, citate de Reuters, spun că negocierile pe tema tratatului de liber schimb s-au oprit pentru moment, dar executivul european nu consideră procesul încheiat.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, speră că problemele privind acordul de liber schimb UE-Canada vor fi rezolvate în următoarele câteva zile. "Sper să se ajungă la o înţelegere în câteva zile cu valonii, prietenii noştri", a declarat vineri Juncker, citat de euobserver.com.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri seara, după anunţul privind întreruperea discuţiilor legate de acordul CETA, că negocierile cu partea canadiană pentru ridicarea vizelor vor continua independent de soarta acordului de liber schimb cu Canada. El a mai spus că nu există un orizont de timp pentru finalizarea acestor discuţii.

Euractiv.com reaminteşte că oficialii bulgari şi români au anunţat încheierea unui acord cu Canada pentru eliminarea vizelor pentru cetăţenii celor două ţări. Premierul bulgar Boiko Borissov a recunoscut că, fără acordul CETA, eliminarea vizelor pentru români şi bulgari ar dura mai mult.

Întrebat de EurActiv ce formă va lua acordul scris cu Canada în problema vizelor, reiese clar că acesta urma să facă parte din "declarația comună", elaborată de Comisia Europeană, împreună cu Canada, pentru a răspunde preocupărilor Valoniei în cazul CETA.

Numai că, doar câteva ore mai târziu, Valonia a respins textul propus. În acest context,  Euractiv comentează că Sofia și Bucureștiul par să fi pierdut astfel influența și puterea de veto în cazul CETA, iar ceea ce a fost anunţată ca o veste bună, să fie, de fapt, o decizie greşită. 

Preşedintele Iohannis anunţase vineri dimineaţă că, după ce s-a ajuns la un acord rezonabil cu Canada în problema vizelor, România nu mai are obiecţii asupra acordului de liber schimb CETA.

Citiţi şi:

Canada elimină vizele pentru români, din 2017. Iohannis: "Am ajuns la un acord rezonabil pentru ambele părți"

Alte stiri din Externe

Ultima oră