MIRACOLELE SUNT POSIBILE. Un băiat dispărut în timpul tsunamiului din 2004, regăsit

01 Oct 2020 | scris de A.V.
MIRACOLELE SUNT POSIBILE. Un băiat dispărut în timpul tsunamiului din 2004, regăsit

Un băiat dispărut în timpul tsunamiului mortal care a lovit Sri Lanka în 2004 a fost descoperit de mama sa după o cercetare de mai mulţi ani în partea de est a ţării, a precizat marţi poliţia, potrivit DPA.

Băiatul, identificat drept Akram Rizkhan, avea cinci ani când tsunamiul a lovit Karativu, satul în care acesta locuia, la 367 de kilometri de capitala ţării, pe 26 decembrie.

Copilul a fost mai întâi internat într-un spital din regiune, după care a fost adoptat de o familie, a precizat Abusaly Siddi, mama băiatului.

''Mi-am căutat fiul timp de mai mulţi ani, dar nu am putut da de el - am făcut apel la preşedinte şi am solicitat ajutorul poliţiei'', le-a spus Amali jurnaliştilor după ce şi-a regăsit copilul.

În cele din urmă, a fost informată că fiul său a fost adoptat şi a luat legătura cu familia adoptivă.

După realizarea unui test ADN, mama şi fiul s-au reunit.

Tsunamiul a dus la moartea a 38.000 de persoane şi a provocat daune severe satelor de coastă din provinciile estice, sudice şi vestice, notează Agerpres.

Alte stiri din Externe

Ultima oră