Un val nou de furie s-a declanșat în Franța după ce autoritățile guvernamentale au transmis redeschiderea parcurilor de distracție și a altor activități în aer liber, dar nu permit redeschiderea teatrelor și nicio altă activitate culturală, precizează The Guardian.
Apogeul nemulțumirilor a fost atins atunci când Macron a anunțat deschiderea începând cu iunie a celebrului parc Puy du Fou, un parc tematic din vestul Franței, regiunea Vendee, care atrage anual peste 2,3 milioane de vizitatori. Acest parc este deținut de unul dintre prietenii președintelui francez, Philippe de Villiers, un naționalist eurosceptic care a fost asupra criticat pentru opiniile sale antiislamice, dar și pentru viziunea de a interzice avortul.
Decizia lui Macron de a impune un tratament diferențiat pentru Puy du Fou, vine în urma presiunii exercitate de De Villiers din ultimele săptămâni, au relatat jurnaliștii. Aceste măsuri au dus la actuzarea președintelui că ia decizii populiste și permite anumite favoruri personale pentru cei apropiați lui.
Criticile au explodat atunci când oficialii au interzis absolut toate evenimentele culturale și sportive până în septembrie. Nu sunt permise adunări mai mari de 5.000 de oameni în sptațiul deschis care a dus la anularea celor mai mari festivaluri din țară.
Marea majoritate a parcurilor, grădinilor și plajelor rămân închise chiar dacă primarul Parisului a insistat în repetate rânduri ca autoritățile să permită redeschiderea parcurilor pentru a sprijini francezii care au stat închiși în case mai bine de 8 săptămâni. Mulți dintre ei stau în apartamente foarte mici, nu beneficiază de balcon sau terase, iar presiunea psihologică este din ce în ce mai mare.
Mai mulți experți britanici au declarat că numărul persoanelor care se luptă cu depresia, stările negative, atacurile de panică și probleme psihice grave a crescut cu peste 50%. Mulți nu pot apela la ajutor specializat, nu au încredere suficientă să sune la liniile telefonice puse la dispoziție de autorități, iar impactul psihic al pandemiei ar putea depăși impactul fizic.
Un fost ministru al Culturii din Franța a precizat că președintele i-a dat lui De Villiers cheia care deschide toate ușile, iar decizia sa este absolut jenantă.
Valurile de critici s-au răspândit rapid în social-media care l-au acuzat pe Macron că nu ia nicio măsură pentru a proteja industria hotelieră, restaurantele, cultura, dar își sprijină prietenia cu Philippe de Viliers.
Spre deosebire de Paris, care rămâne o zonă roșie ,ceea ce înseamnă că transmiterea comunitară a virusului este încă foarte mare, regiunea Vendee este o zonă verde. Activitățile în aer liber se pot redeschide în aceste zone, această decizie fiind luată pentru a reporni economia locală.
Toate parcurile și atracțiile turistice din zonele verzi se pregătesc intens pentru a reprimi vizitatori, urmăresc intens sfaturile transmise de epidemiologi și speră să recupere o parte din pierderile financiare enorme înregistrate în vremea pandemiei.