Spania va solicita Volkswagen câte 1.000 de euro pentru fiecare autovehicul dotat cu motorul diesel care folosește softul ce falsifică nivelul de noxe produs.
José Manuel Soria, ministrul spaniol al Industriei, Energiei și Turismului, a precizat că statul spaniol va cere companiei germane să suporte costurile programelor de subvenționare a achizițiilor mașinilor construite în Săania.
Ministrul spaniol al industriilor a precizat că va cere companiei germane să suporte ajutoarele acordate prin programele de subvenţionare a maşinilor construite în Spania.
Soria consideră înșelăciunea concernului german în legătură cu nivelul de noxe produs de motoarele sale a adus daune bugetului de stat deoarece guvernul a subvenţionat în ultimii ani sectorul de autoturisme spaniol cu aproximativ 700 de milioane de euro prin mai multe planuri de ajutor pentru fabricile care construiesc maşini eficiente din punct de vedere energetic.
Consumatorul a fost înşelat, a spus ministrul Soria, iar compania germană cunoaşte intenţia guvernului de la Madrid de a reclama despăgubirile.
Oficialul a mai precizat că ministerul a suspendat autorizaţia acordată grupului Volkswagen de a vinde maşinile echipate cu motoarele suspecte.
Seat, filiala din Spania a grupului, a admis că a montat aproximativ 700.000 de astfel de motoare.