Arhitectul Revoluției Bolșevice care a murit la 21 ianuarie 1924, lasă în urmă o grea moștenire, explică specialistul în istoria comunismului Thierry Wolton în Le Figaro
Când Lenin a murit la 21 ianuarie 1924, toate semințele totalitarismului în stil sovietic fuseseră sădite. După lovitura de stat bolșevică din 25 octombrie 1917, Vladimir Illitch Ulyanov, numele său adevărat, a făurit modelul de dictatură pe care Stalin s-a mulțumit să-l pună în practică, apoi în urma lui toate regimurile comuniste din lume, „până astăzi în China, Coreea de Nord, Vietnam, Laos, Cuba și Eritreea, toate care continuă să revendice marxism-leninism.
Marxismul și leninismul au devenit două doctrine inseparabile de la începutul secolului al XX-lea. Lenin și-a dorit astfel să-și realizeze visul de revoluție. Marx s-a bazat pe lupta de clasă pentru a atinge socialismul. Acest viitor inevitabil, în opinia filosofului german, s-ar produce datorită dorinței proletariatului exploatat de a răsturna sistemul capitalist. Neavând altceva de pierdut decât lanțurile, spunea el, depindea de el să nască povestea unui nou regim în care fiecare să lucreze „după abilitățile și nevoile sale”, cuvântul de ordine în această eră a revoluționarului. Oricât de dure erau condițiile pentru clasa muncitoare în secolul al XIX-lea, muncitorii au ajuns să aleagă calea reformismului, cea a revendicărilor sindicale, mai degrabă decât revoluția planificată. Această aspirație pentru o viață mai bună i-a disperat pe extremiștii care așteptau Marea Seară, inclusiv pe Lenin.
Liderul bolșevic a decis atunci să inverseze speranțele marxiste. În lipsa unei revoluții de jos, a ales să o întreprindă de sus. Ceea ce a publicat în 1902 oferă instrucțiunile. El pledează pentru crearea unui partid de revoluționari profesioniști, care să fie responsabil pentru realizarea revoluției în locul clasei muncitoare care eșuează. Odată cucerită puterea, acest partid va avea misiunea de a aplica dictatura proletariatului în numele și locul respectivului proletariat în vederea instaurării socialismului. Asta a implementat Lenin după octombrie 1917.
Nascut cu forcepsul, acest socialism a dat naștere peste tot la regimuri mortale. Impus de violență, ei nu puteau domni decât prin teroare. Thierry Wolton
Perioada de teroare care începe nu este circumstanțială. Este înțeleasa în logica acestei viziuni leniniste. Primele măsuri luate de regimul bolșevic – interzicerea presei libere, crearea poliției politice, a Ceka, suspendarea Dumei, a parlamentului – au venit chiar înainte de izbucnirea războiului civil, condus atât de susținătorii regimului țarist și de către revoluționari opuși dictaturii bolșevice. Noul regim și-a impus ordinea cu o mână de fier odată cu deschiderea primelor lagăre de concentrare în 1919. Pentru grupul de ideologi mic-burghezi care l-au urmat pe Lenin – el însuși nu muncise niciodată în viața lui – este vorba de a-și impune ideile prin forță asupra realității ruse, chiar și împotriva majorității oamenilor.
Acest model avea să fie ulterior duplicat în cele 26 de țări care ar trăi sub un regim totalitar marxist-leninist în secolul al XX-lea. Nu a existat niciodată o revoluție populară comunistă în lume, în sensul unei preluari a puterii de către cetățenii în cauză. Ocupația militară (Europa Centrală și de Est după 1945), războiul civil (China în 1949), luptele anticoloniale (Asia de Sud-Est, Africa în anii 1970-1980), gherilele (Cuba în 1959, Nicaragua în 1979), aceste evenimente au alimentat ambițiile activiștilor comuniști care erau încă în minoritate pentru a prelua puterea.
Nascut cu forcepsul, acest socialism a dat naștere peste tot la regimuri mortale. Impus cu violență, ei nu puteau domni decât prin teroare. Lenin a arătat calea: adversarii politici, intelectualii, burghezii, clericii, țăranii, muncitorii, pe scurt toți cei care împiedicau, sau care puteau să împiedice progresul socialismului au fost arestați, deportați, închiși, lichidați. Discipolii lui Marx, bolșevicii sunt convinși că „lupta de clasă este forța motrice a istoriei”. Pentru a avansa către socialism până în paradisul comunist – cea mai înaltă treaptă a unui regim fără clasă și apatrid – această luptă de clasă trebuie deci practicată fără încetare. Odată lansată mașina infernală – o „roată roșie” ar spune mai târziu Soljenitsyn – sacrificiile regimului servesc să o alimenteze indiferent de vârstă, sex, condiție socială sau convingeri ale victimelor. Chiar și comuniștii vor ajunge să fie zdrobiți de acest sistem. Ceea ce s-a soldat cu zeci de milioane de morți, mai întâi în URSS apoi printre epigonii marxism-leninismului, morți de care comunismul a fost vinovat în întreaga lume.
Astăzi, comunismul încă nu a fost deplâns, întrucât lecțiile necesare nu au fost învățate după căderea Uniunii Sovietice în 1991.
Thierry Wolton
Din punct de vedere istoric, Lenin este inventatorul acestui totalitarism care a dus la cele mai mari tragedii pe care le-a cunoscut istoria omenirii, cel putin pana acum. Responsabilitatea sa este morală având în vedere numărul de victime generate, precum și intelectuală: marxismul-leninismul a reușit să capteze mai bine decât orice altă doctrină speranța într-o lume mai bună, mai egalitară, de a promova, în cele din urmă, un univers de coșmar.
Astăzi, procesul comunismului încă nu s-a făcut din lipsa de a fi învățat lecțiile necesare după căderea Uniunii Sovietice în 1991. Această evaziune generalizată în fața unei asemenea evaluări poate fi explicată prin complicitate trecută, vinovăție, proasta conștiință sau chiar indiferența față de suferință. Rămâne jena cauzată de acumularea de cadavre în dulap. „Spectrul comunismului bântuie lumea”, scria Marx la deschiderea celebrului său Manifest din 1848. În această privință, filosoful nu s-a înșelat, dar nu a fost chiar așa cum spera. La un secol după moartea discipolului său Lenin, bilanțul comunismului apasa pe conștiința lumii.
