Iubita lui Jim Carrey, găsită fără suflare la doar 30 de ani. Cathriona White s-ar fi SINUCIS după ce a fost părăsită de celebrul actor

30 Sep 2015
Iubita lui Jim Carrey, găsită fără suflare la doar 30 de ani. Cathriona White s-ar fi SINUCIS după ce a fost părăsită de celebrul actor
Cathriona White, iubita lui Jim Carrey, a fost găsită moartă în locuința ei din California, scrie Yahoo News. Tânăra s-ar fi sinucis la câteva zile după ce s-a despărţit de celebrul actor.
 
"Cathriona White, 30 de ani, a fost declarată moartă luni seara", a afirmat Fred Corral, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Medicină Legală din Los Angeles. 
 
Femeia, de profesie make-up artist, i-ar fi lăsat un bilet lui Jim Carrey. Cathriona White şi Jim Carrey aveau o relaţie din anul 2012, însă actorul în vârstă de 53 de ani ar fi părăsit-o pe 24 septembrie.

Conform site-ului TMZ.com, care citează surse din poliție, femeia ar fi murit din cauza unei supradoze de medicamente, însă purtătorul de cuvânt al poliției din Los Angeles nu a confirmat deocamdată această informație.
 
Jim Carrey a spus că este "şocat şi profund întristat de decesul dragei Cathriona". "Era o floare irlandeză delicată şi cu adevărat plăcută, prea sensibilă pentru această lume", a scris Carrey într-un comunicat preluat de AFP.
 
Actorul posta cu regularitate pe contul său Twitter fotografii făcute de Cathriona White. Aceasta scrisese un mesaj cu subînțeles pe Twitter, pe 24 septembrie: "Mă deconectez de la Twitter. Sper că am fost o lumină pentru apropiați şi pentru cei pe care îi iubesc".

Alte stiri din Externe

Ultima oră