Încă din prima zi, personalitățile lor s-au ciocnit și problemele s-au adunat, scrie o analiza din Le Figaro
Probabil că nu va fi regretat de mulți în Europa. Și mai ales nu de Emmanuel Macron. Spre deosebire de Angela Merkel, mai clasică, președintele francez nu a fost niciodată destabilizat de personalități autoritare, originale sau perturbatoare. Crezuse mult în capacitatea sa de a-l influența pe Donald Trump. Nu a fost la fel cu Boris Johnson, a cărui „lipsă de seriozitate” Emmanuel Macron a denunțat-o mereu, a regretat proastele maniere și minciunile repetate. Presedintele Frantei nu reacţionase încă la demisia prim-ministrului britanic, joi după-amiază. Dar ne putem imagina cu ușurință suspinele de ușurare din anturajul președintelui.
Între cele două surori inamice ale Europei, Franța și Marea Britanie, au existat multe grile diplomatice și rivalități politice în istoria recentă. Dar au fost întotdeauna depășite. Parisul și Londra împărtășesc o istorie colonială comună și o nostalgie, uneori, pentru imperiu și grandoare pierdută. Ambele țări au arme nucleare și un loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU, precum și o armată de proiecție și o mare diplomație. Chiar și atunci când guvernele s-au ciocnit pe probleme importante, precum bugetul sau apărarea europeană, liderii au reușit să discute între ei. În ciuda disputei care le-a opus în 2003, la momentul invaziei americane a Irakului la care a participat Marea Britanie, Jacques Chirac și Tony Blair au continuat să mențină relații marcate de stima reciprocă.
Nu a fost cazul între Boris Johnson și Emmanuel Macron, ale căror personalități s-au ciocnit încă din prima zi. Așa cum s-au adunat, încă din prima zi, subiectele de dispută dintre Franța și Marea Britanie. Cei doi lideri s-au ciocnit în special pe tema crizei migrației, când Johnson i-a cerut lui Macron să-i ia înapoi pe imigranții ilegali care au trecut Canalul. Franța și Marea Britanie au purtat, de asemenea, un „război pescuitului” în 2021. Alianța Aukus, încheiată între Australia, Statele Unite și Regatul Unit în detrimentul intereselor franceze în Indo-Pacific și în special al unui contract cu submarine, a separat și mai mult cele două țări, mai ales când Boris Johnson a batjocorit public furia francezilor ceea ce provocase scrâşnirea dinţilor la Paris.
Dar viziunea Europei este cea care, de la început, i-a pus pe cei doi lideri unul împotriva celuilalt. Cu Emmanuel Macron, este atât punctul de plecare, cât și punctul de sosire, coloana vertebrală a politicii externe franceze. La Boris Johnson, ea a fost o sperietoare care a dus la Brexit și a slăbit Uniunea Europeană.
„Plecarea lui Boris Johnson deschide o nouă pagină în relațiile cu Regatul Unit. Să fie mai constructiv, mai respectuos față de angajamentele asumate și mai convivial cu partenerii din Europa. Pentru că mai sunt multe de făcut împreună”, a comentat Michel Barnier, negociator UE în timpul Brexit-ului, într-un tweet. De la plecarea sa, Marea Britanie a lipsit Europei. Dar și Franței care se luptă să înlocuiască Londra cu Roma pe probleme de apărare și securitate, mai ales de la izbucnirea războiului din Ucraina, Europa ar avea de câștigat din colaborarea reală cu Regatul Unit. La Paris, sperăm să găsim rapid un „acord cordial” . Dar pagubele care au însoțit Brexitul nu vor dispărea...
