Încercare de forţă. CE vrea vize obligatorii pentru americani şi canadieni

07 Apr 2016 | scris de Gheorghe Voicu
Încercare de forţă. CE vrea vize obligatorii  pentru americani şi canadieni


Comisia Europeană va discuta acest subiect marțea viitoare într-o reuniune dedicată acestei situaîii considerată de mulţi ca fiind anormală.
Discuția va interveni cu doar o săptămână înaintea deplasării pe care o va efectua președintele american Barack Obama în Europa și în care, potrivit unui comunicat anterior al Casei Albe, va apăra TTIP și va sublinia angajamentul SUA în domeniile comerțului și investițiilor.
"O dezbatere și decizie politică sunt, evident, necesare asupra unui subiect atât de important. Există însă un risc real ca UE să se îndrepte spre (introducerea de) vize pentru cele două state", a declarat o sursă europeană pentru Reuters.
SUA și Canada solicită vize pentru cetățenii români și bulgari, ai căror state au aderat la Uniunea Europeană în 2007. Pe lista țărilor membre ale UE neincluse în programul american Visa Waiver, de exceptare de vize, se mai află Croația, Republica Cipru și Polonia.
Pentru Romania situatia e puţin stranie ţinând cont de relaţiile foarte bune,politice şi militare,cu Washinghton-ul. Să vedem dacă CE va reuşi să facă ceva în contextul în care autorităţile române nu prea au dat dovadă de insistenţă în această problemă.

Alte stiri din Externe

Ultima oră