La competiţiile în care cele patru ţări concurează separat, cum ar fi cupele mondiale la rugby sau fotbal, Anglia şi Irlanda de Nord folosesc "God Save the Queen", iar Scoţia şi Ţara Galilor au propriile imnuri — "Flower of Scotland" şi "Land of My Fathers."
Parlamentarul laburist Toby Perkins a spus că adoptarea unui imn englezesc ar reconfirma ideea că Marea Britanie este o uniune de patru naţiuni separate, fiecare cu identitate proprie. Perkins a spus în Camera Comunelor că "Jerusalem", considerat de mulţi ca imnul neoficial al Angliei, este alegerea cea mai evidentă. Cântecul, pe versurile unui poet din secolul 18, William Blake, promite să transforme Anglia dintr-un tărâm al morilor satanice într-unul verde şi plăcut.
Opunându-se propunerii, parlamentarul conservator Jacob Rees-Mogg a spus că un imn englezesc va divide Marea Britanie şi va încuraja naţionalismele individuale. "Ce altă plăcere mai mare ar fi pentru un englez sau o englezoaică decât să asculte imnul nostru naţional, un imn naţional al întregii noastre ţări, Marii noastre Britanii", a spus Rees-Mogg.
Conform propunerii lui Perkins, "God Save the Queen" va rămâne imnul ce va fi cântat la evenimentele la care participă echipele britanice. Irlanda de Nord ar putea să-şi aleagă un nou imn sau să-l păstreze pe cel actual.
Parlamentarii au fost de acord cu organizarea, în luna martie, a unei dezbateri în plenul Camerei Comunelor pe tema propunerii lui Perkins, parlamentarul solicitând Guvernului să organizeze dezbateri publice privind noul imn.
Printre propunerile lui Perkins se numără cântece precum "Land Of Hope And Glory," ''There'll Always Be An England" şi chiar "Heaven Knows I'm Miserable Now" by The Smiths.
