Joaquin Guzman Loera a fost găsit într-o casă din satul său natal, care era supravegheată de mai bine de o lună de poliţie.
Traficantul a ajuns aici joi, iar vineri dimineaţă, forţele de ordine au intervenit şi l-au capturat.
"Misiune îndeplinită: l-am prins. Vreau să îi anunț pe mexicani că Joaquin Guzman Loera a fost arestat", a scris pe Twitter, imediat după capturare, președintele mexican Enrique Pena Nieto.
Anunțul arestării fugarului în vârstă de 58 de ani a fost făcut la scurt timp după ce Marina a informat că a ucis cinci suspecți într-un schimb de focuri în orașul Los Mochis, în statul Sinaloa, fieful lui "El Chapo", fără să precizeze însă dacă acest incident are legătură cu baronul drogurilor.
Reamintim că în 11 iulie 2015, Guzman a evadat dintr-o închisoare aflată în Altiplano, la 90 de kilometri vest de capitala Ciudad de Mexico, printr-un tunel care ducea într-o clădire aflată în construcție. Acolo, o motocicletă pusă pe șine servea pentru a căra pământul și a transporta materiale.
"El Chapo" a mai evadat în 2001 dintr-o închisoare de maximă securitate, ascuns într-un coș cu lenjerie murdară.
Acum, El Chapo se este tot în închisoarea din Altiplano, însă nu va sta prea mult aici, autorităţile mexicane începând deja procedurile pentru extrădarea în Statele Unite.