Departamentul Islamic de Dezvoltare din Malaezia a transmis companiei Auntie Anne’s să interzică cuvântul "câine" din meniu, sugerând ca noua denumire a hotdogului să fie cârnaţi pretzel, ca o condiţie pentru certificarea halal (permisivă), conform legislaţiei alimentare islamice. Câinii sunt consideraţi de Islam animale necurate.
"Este mult mai adecvat să se numească cârnaţi pretzel", a declarat şeful departamentului, Sirajuddin Suhaimee. Cererea nu este surprinzătoare într-o ţară majoritar musulmană cum este Malaezia , unde conservatorismul este în creştere.
Foarte multe produse, care se adresează musulmanilor, au fost certificate drept halal, adică permise, în conformitate cu legea islamică, de la apa minerală până la noile browsere de internet. Musulmanii reprezintă 60% dintr-o populaţie de 30 milioane de locuitori.
Compania Auntie Anne’s a anunţat că va da curs cererii. Directorul halal al companiei, Farhatul Kamilah, a scris pe pagina sa de Facebook că a propus câteva denumiri şi aşteaptă aprobarea Departamentului Islamic.
Alte restaurante fast-food care vând hotdogi trebuie să se supună unor reguli similare. Lanţul fastfood american A&W din Malaezia a obţinut deja certificarea halal. În schimb, în meniu, celebra sa bere de rădăcină se numeşte simplu RB, iar hotdogii "coneys and franks", prescurtarea de la crenvurşti.