Guvernul german va interzice serviciilor secrete să mai spioneze alte state din UE

13 Noi 2015
Guvernul german va interzice serviciilor secrete să mai spioneze alte state din UE
În urma scandalurilor de spionaj din ultima vreme, coaliția de guvernare din Germania, CDU-CSU-SPD, a finalizat o inițiativă legislativă, care ar urma să blocheze serviciile secrete germane BND să mai spioneze parteneri din Uniunea Europeană. Conform declarațiilor parlamentarilor Clemens Binninger (CDU) și Burkhard Lischka (SPD) pentru televiziunea rbb, va urma o reformă a legii de funcționare a serviciilor secrete și a legii privind controlul parlamentar asupra serviciilor secrete.

Dacă reforma va fi adoptată, BND va primi interdicție de a mai spiona alte state și instituții europene.

“Este important să transformăm în realitate enunțul cancelarului Merkel: spionajul între prieteni trebuie să înceteze. Este nevoie de o legislație clară, pe care urmează să o adoptăm.

Ascultarea telefoanelor, citirea emailurilor și spionarea calculatoarelor va fi permisă doar în cazuri excepționale de suspiciune de terorism, crimă organizată sau trafic de armament”, a declarat Lischka.

Mandatele de supraveghere vor fi emise doar de Comisia G-10 die Parlamentul german. Astfel, cetățenii UE se vor bucura de aceleași drepturi ca și cetățenii germani.

Noua inițiativă nu face nicio referire la instituțiile americane, dar trecerea obiectivelor de spionaj în subordinea Guvernului interzice automat spionarea instituțiilor americane, anunță sursa citată.

“Noua lege BND va interzice și spionajul economic. Spionarea firmelor pentru a aduce avantaje concurențiale economiei germane va fi interzisă. În acelasi timp va fi întărit controlul parlamentar asupra serviciilor secrete.

Parlamentul va avea un reprezentant permanent în conducerea serviciilor secrete care va răspunde exclusiv în fața comisiei de control a Parlamentului. Alți 14 colaboratori ai Parlamentului vor primi noi funcții în cadrul serviciilor secrete. Această extindere a personalului este deja prevăzută în bugetul pentru anul viitor ”, scrie Focus.

Inițiativa legislativă va ajunge în Parlament în ianuarie și urmează să fie adoptată în vara anului viitor. Reforma va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră