Veste bună pentru români: Dacă ai stat 6 luni în Germania, ai dreptul să primești ajutor social

07 Dec 2015 | scris de Istvan Deak
Veste bună pentru români: Dacă ai stat 6 luni în Germania, ai dreptul să primești ajutor social

Cetățenilor UE, Germania le poate refuza solicitarea de a primi asigurarea Hartz IV, dar trebuie să le asigure ajutorul social, informează stiri externe.

Există și două condiții minime. Trebuie să aibă domiciliu stabil și să facă dovada că sunt de șase luni pe teritoriul Germaniei.

Dacă sunt îndeplinite aceste condiții, statul german este obligat să asigure minimul existențial, conform unei decizii a Tribunalului Național pentru Probleme Sociale (BSG) din Kassel.

Decizia vine ca urmare a două cazuri aflate pe rolul judecătorilor din Kassel. Un grec și o familie de români au depus o plângere fiindcă jobcenter-ul le-a refuzat solicitarea pentru ajutor de șomaj.

Cei de la jobcenter au invocat legea care prevede că cetățenii dintr-un alt stat UE care sunt încă în căutarea unui loc de muncă în Germania nu pot primi asigurarea Hartz IV.

Ajutor de șomaj categoria a II-a pot primi doar cetățenii UE care au cotizat neîntrerupt cel puțin un an la sistemul de asigurări sociale din Germania.

Dacă au fost angajați mai puțin de 12 luni, atunci pot primi asigurarea Hartz IV pentru șase luni. Dacă nu au lucrat niciodată în Germania nu au dreptul să primească niciun fel de asigurări sociale.

BSG a stabilit că legea nu contravine normelor UE, însă a considerat că cetățenilor UE care nu primesc ajutor de șomaj trebuie să li se asigure minimul existențial. Biroul pentru securitate socială trebuie să decidă după caz dacă se cuvine sau nu.

“Dacă vorbim de o ședere stabilă în Germania, adică cel puțin șase luni, atunci biroul pentru securitate socială trebuie să asigure ajutor social. Acest ajutor este în mod normal la fel de mare ca și ajutorul Hartz IV.

Cazul familiei din România intră în această categorie și membrii acesteia au dreptul să ceară ajutor social”, a fost decizia instanței, conform cotidianului Neues Deutschland

Alte stiri din Externe

Ultima oră