O anchetă a fost deschisă după sinuciderea unui mecanic de locomotivă în ajunul Crăciunului. Unele trenuri au întârziat mai mult de cinci ore marți seara, scrie France Info
O anchetă a fost deschisă miercuri, 25 decembrie, „pentru investigarea cauzelor morții” după decesul unui mecanic de locomotivă al unui tren de mare viteză (TGV), marți seara. Ancheta a fost încredințată jandarmeriei, a doua zi după perturbări majore pe linia de Sud-Est în noaptea de Craciun. Peste 3.000 de pasageri au întârziat între una și cinci ore, dar toți călătorii au ajuns la destinație „seara” sau „noaptea”, potrivit Cailor Ferate Franceze SNCF. Traficul a fost reluat normal miercuri dimineață.
SNCF confirmă printr-un comunicat de presă decesul unuia dintre mecanicii săi de locomotivă. „Și-a pus capat zilelor în timp ce trenul era în mișcare”, a scris compania. „De îndată ce și-a abandonat postul de conducere, dispozitivele de oprire automată ale trenului au fost activate, iar trenul s-a oprit automat”, asigură SNCF, care notează că „nu sunt călători răniți” . Mecanicul TGV a sărit din trenul său aflat în mișcare în jurul orei 21.00, relatează o sursă de poliție. Cadavrul a fost descoperit cu puțin timp înainte de miezul nopții, potrivit aceleiași surse.
„S-a întâmplat întrt-o secunda la 300 km/h”
„În memoria mea de lucrător feroviar, este pentru prima dată când aud despre un mecanic care s-a aruncat din cabina lui TGV în mijlocul șinei”, a spus Bernard Aubin, secretar general al sindicatului. „Este oribil, este o tragedie pentru toată lumea ” . „Nu există pilotaj automat ca în avion” , precizează sindicalistul pentru care nu a existat niciun risc pentru pasageri. „Este de ordinul unei secunde, mai ales dacă trenul circulă cu 300 km/h ”, adaugă Bernard Aubin.
"Este o dramă umană, mai ales în ziua de Crăciun. Cert este că va trebui să punem întrebări. Motive profesionale? Motive personale? Va rămâne la latitudinea anchetatorilor să stabilească asta", adaugă sindicalistul.
Pasagerii au fost în siguranță
„Siguranța călătorilor din tren nu a fost amenințată în niciun moment, nici siguranța traficului, centrul de management al traficului fiind imediat alertat automat”, precizează SNCF. „Întreaga familie a lucratorilor de căi ferate este în doliu și este foarte marcată în această zi de Crăciun de această tragedie îngrozitoare”, adaugă compania de căi ferate.
Pentru cele cinci trenuri imobilizate, traficul a putut fi reluat doar de la ora 1 dimineața, după intervenția serviciilor de urgență, a poliției judiciare și a directorilor de pompe funebre. SNCF indică că „toți pasagerii au fost îngrijiți” cu procesul obișnuit (taxiuri, hoteluri pentru legaturi ratate etc.) iar cei mai afectați călători, în plină noapte de Craciun, vor fi „rambursați integral” .