Franța: Un „convoi pentru libertate” a plecat miercuri dimineață din Nisa cu intenția de a ajunge sâmbătă la Paris

09 Feb 2022
Franța: Un „convoi pentru libertate” a plecat miercuri dimineață din Nisa cu intenția de a ajunge sâmbătă la Paris Galerie foto (4)

Protestul este inspirat de ceea ce se întâmplă în Canada unde centrul orașului Ottawa este blocat timp de o săptămână de cei care se opun restricțiilor sanitare.

 

  • Inspirat de Canada, „convoiul pentru libertate” din Franța este o mișcare lansată de cei care se opun restricțiilor sanitare.
  • În ultima săptămână, camioane și mașini au blocat centrul capitalei canadiane, Ottawa.
  • Asta vor să facă și francezii. Unii pleacă miercuri din orașul lor, mai mult sau mai puțin departe de capitală, pentru a se alătura apoi demonstrației anti-restricții de sâmbătă la Paris.

 

 

Pentru cei care locuiesc în Sud-Estul Franței, călătoria a început la Nisa, la ora 10h00. Obiectivul este să ajungă la Avignon la ora 19h00, unde alți participanti din Marsilia, Toulon sau Montpellier li se vor alătura pentru a-și continua călătoria către Paris.

O organizare „a cetățenilor”


Nu există „factori de decizie, nici  organizatori. Oamenii se consultă între ei, vorbesc între ei”, după cum indică „un suporter” de la Nisa care „din păcate nu va putea pleca la drum”. Pe rețeaua de socializare au fost create mai multe grupuri, iar postările arată un pic de confuzie cu privire la programe, locuri de întâlnire cu alte share-uri de grup pentru mai multe informații. Contactată de jurnaliști, prefectura Alpes-Maritimes nu avea nicio informație pe acest subiect marți seara.

Nici Victoire *, 57 de ani, care va face parte din cortegiu, nu știe câți oameni vor participa până la final. Dar ea asigură că motocicliștii vor deschide calea și că „miile de protestatari de sâmbătă care nu vor înceta să lucreze pentru acest eveniment” vor fi acolo pentru a-i susține la început. Nu se teme de poliție, fie la Nisa sau la Paris. „Toți oamenii vor fi acolo, nimic nu ne poate opri”.

Ea adaugă: „Cu această inițiativă cetățenească am creat ajutor reciproc, solidaritate reală”, subliniază ea, afirmând că, pe drumuri, „oamenii vor fi acolo”. Iar la nivel organizatoric, plănuieste să fie găzduită gratuit până la destinația finală.

 

Unul dintre motocicliștii prezenți în „convoiul libertății”, care a părăsit Nisa miercuri, 9 februarie, a filmat și postat pe Facebook un live de 22 de minute, în care comentează motivele unei astfel de demonstrații.

În ciuda furiei împotriva guvernului și a permisului vaccinal, un concert de claxoane auto face atmosfera festivă și relaxată, iar deocamdată ambuteiajele sunt minime. Poliția nu a fost prezentă la intrarea convoiului pe autostrada miercuri dimineață, relatează ziarul local Nice Matin

 

 

 

 

 

Un convoi pentru Bruxelles


Fostă asistentă medicală nu mai poate profesa din cauza obligației de vaccinare. Apoi s-a „alăturat mișcării” pentru că vrea „ca lucrurile să se schimbe, să fim din nou liberi”. „Nu mi se pare normal să fiu vaccinată pentru a avea un loc de muncă, pentru a merge la restaurant, pentru a face activități culturale, pentru a trăi pur și simplu”, exclamă ea.

Potrivit ei, acest „convoi pentru libertate” este „mondial”. „Ideea pleacă din Canada, dar vorbim de mult despre a face ceva similar.” Potrivit informațiilor furnizate pe principalul grup de Facebook creat pe 26 ianuarie, „convoiul” ar trebui să meargă la Bruxelles pe 14 februarie, unde protestul împotriva măsurilor sanitare este din ce în ce mai virulent. Victoire „va merge până la capăt”.

În Berna, Elveția, convoiul a fost blocat și nu a putut ajunge în piața orașului. Polițiștii, care cunoșteau apelul făcut public pe rețelele de socializare, erau pregătiți și blocaseră accesul în prealabil.

 

 

Au fost deja anunțate mai multe convoaie: Nisa-Paris, Perpignan-Paris și Bayonne-Paris pe 9 februarie; Brest-Paris și Quimper-Paris pe 10 februarie; și convoaiele care pleacă din Strasbourg, Charleville-Mézières, Lille și Cherbourg pe 11 februarie.

Pliantele care circulă pe rețelele de socializare anunță un miting la Paris, vineri, 11 februarie 2022, la ora 20:00, și o convergență europeană la Bruxelles, pe 14 februarie 2022, spune ziarul La Depeche

„Cetăţenii intenţionează să-şi recupereze libertatea, drepturile fundamentale, respectul pentru referendum, accesul necondiţionat la asistenţă medicală, educaţie, cultură şi respectul pentru valorile esenţiale ale constituţiei noastre” şi se opun „sacrificiului copiilor şi tinerilor”, proclamă comunicatul de presă al grupului „Convoiului Franța”.

 

 

 

Sursa: 20minuteNiceMatin, La Depeche

Alte stiri din Externe

Ultima oră