Un fost ministru conservator şi actual membru al Camerei Comunelor din Regatul Unit a fost arestat pentru că ar fi violat, agresat sexual şi intimidat o fostă asistentă parlamentară, au informat duminică presa britanică citată de Agerpres.
Postul public BBC a preluat ştirea şi a adăugat că politicianul "Tory", care nu poate fi identificat din motive legale, a fost interogat de poliţie şi eliberat pe cauţiune.
Poliţia Metropolitană a explicat într-un comunicat că a lansat o anchetă privind "patru incidente separate" care "ar fi avut loc" între iulie 2019 şi ianuarie 2020, după ce a primit o plângere vineri 31 iulie. "Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost arestat sâmbătă 1 august sub suspiciunea de viol.
El a fost eliberat pe cauţiune până va reveni (în custodia poliţiei) la o dată de la jumătatea lunii august", se spune în comunicat, conform căruia presupusele infracţiuni au avut loc la adrese din cartierele londoneze Westminster (unde se află Parlamentul britanic), Lambeth şi Hackney.
The Sunday Times, primul care a transmis ştirea, indică faptul că reclamanta susţine că fostul ministru a atacat-o, a forţat-o să facă sex şi a lăsat-o atât de traumatizată încât a trebuit să fie internată la un spital. Se presupune că abuzul s-a produs în timp ce cei doi se aflau într-o relaţie, potrivit presei.
Partidul conservator al premierului Boris Johnson a publicat, la rândul său, un comunicat în care spune că afirmaţiile sunt "extrem de grave". "Luăm aceste afirmaţii foarte în serios. Având în vedere că această problemă este acum în mâinile Poliţiei, ar fi inadecvat ca noi să comentăm mai mult", a spus un purtător de cuvânt al Partidului Conservator.
Agenţia de ştiri britanică Press Association (PA) a relatat că un responsabil al conservatorilor din Camera Comunelor, Mark Spencer, ştia de "amploarea" acuzaţiilor şi că a ajuns să vorbească despre această chestiune cu presupusa victimă, dar nu a făcut nimic în acest sens.