“Uniunea Europeană nu va îngenunchia în fața americanilor”, promite președintele Comisiei Europene

07 Oct 2016 | scris de Marina Constantinoiu
“Uniunea Europeană nu va îngenunchia în fața americanilor”, promite președintele Comisiei Europene


”Europa este pe cale de a negocia, dar Europa nu va îngenunchia în fața americanilor. Nu o să renunțăm la principiile care au adus succesul Europei”, a declarat Juncker în cadrul unui colocviu la Paris, în prezența premierului francez Manuel Valls, scrie 7sur7.be.
Totodată, el a adăugat că Europa nu trebuie să se rupă de restul lumii, amintind că fiecare miliard de euro adăugat volumului comerțului exterior, permite crearea a 14.000 de locuri de muncă în Europa.
La sfârșitul lui august, ministrul federal german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat "eşuat de facto", preconizatul acord TTIP.
În septembrie, în cadrul unor ample demonstraţii germanii au protestat din nou faţă de preconizatele parteneriate comerciale cu SUA şi Canada. Adversarii proiectului se tem de subminarea democraţiei, a securității alimentare și a normelor sociale și de mediu.
La finele lui septembrie, Peter Ziga, ministrul slovac al Economiei, a cărui țară prezidează UE, a apreciat drept nerealistă o încheiere a acestui tratat înaintea încheierii mandatului la Casa Albă al președintelui democrat Barack Obama.

Alte stiri din Externe

Ultima oră