Uniunea Europeană i-a promis Turciei 3 miliarde de euro în cadrul acordului privind migranții, dar încă nu și-a respectat angajamentul, a declarat președintele turc. Șeful statului turc și-a exprimat speranța că Bruxellesul își va respecta până cel mai târziu în luna octombrie angajamentul cu privire la eliminarea obligativității vizelor de intrare pentru cetățenii turci.
Erdogan a subliniat că Ankara nu va primi instrucțiuni de la Europa în legătură cu amendarea legislației antiteroriste din Turcia, după ce marți oficiali europeni au anunțat că Parlamentul European nu va dezbate o propunere privind scutirea de vize de călătorie pentru cetățenii turci în Uniunea Europeană până când Turcia nu va face schimbări în legislația sa privind lupta împotriva terorismului.
Mai mult, Recep Tayyip Erdogan a acuzat țările europene că reprezintă un refugiu sigur pentru aripile politice ale unor grupări teroriste și a estimat că UE este cea care trebuie să-și modifice legile antiteroriste.