In timp ce vizita o piață din regiunea pariziană pentru prima sa ieșire de la realegerea sa în funcția de președinte al Franței, Emmanuel Macron a fost vizat de un jet de roșii cherry în timp ce discuta cu locuitorii care au venit să-l întâmpine. Președintele nu a fost însă nimerit, scrie BFMTV.
Incidentul a avut loc în timpul plimbării președintelui Macron pe culoarele aglomerate ale unei piețe din prefectura Val-d'Oise, vizită pe care Palatul Elysee a anunțat-o doar miercuri dimineață. Serviciul de securitate l-a apărat pentru scurt timp pe preşedintele reales, deschizându-i o umbrelă deasupra capului, dar plimbarea s-a reluat foarte repede.
Emmanuel Macron ciblé par un jet de tomates lors de son déplacement à Cergy pic.twitter.com/3J0hXIZSRP
— BFMTV (@BFMTV) April 27, 2022
Potrivit președinției, ale cărei declarații au fost raportate de AFP, această ieșire „ilustrează dorința președintelui francez încă din 2017 de a ieși pe teren, în contact cu cetățenii francezi, pentru a vorbi cu aceștia, ascultându-le preocupările, așteptările și nevoile lor”.