Bărbatul de 72 de ani și-a vândut clinica privată din localitatea elvețiană Dietikon, pe care a condus-o timp de peste 40 de ani. Dar nu pentru a se odihni, ci pentru a se dedica în totalitate misiunii sale de a salva câinii vagabonzi din România.
În urmă cu doi ani, împreună cu soția sa, a pus bazele organizației ”Starromania - medici veterinari pentru România”. Tristețea îi apare pe față când povestește de viața câinilor din România.
“Bolnavi, chinuiți, murdari, speriați, otrăviți și bătuți până la moarte, totul în numele legii. Nu se poate așa ceva. Trebuie să punem capăt acestui infern”, povestește Zihlmann, pentru portalul elvețian Tagesanzeiger.
Soluția sa este “Dog Town”, o suprafață de 3,8 hectare, la 30 de kilometri de Bucuresși. El acuză nomenclatura coruptă din România că a încercat să facă speculații financiare pe seama câinilor, însă, când planurile au dat greș, au decis să omoare câinii.
Elvetianul vrea să pună bazele aici a unui refugiu pentru 3.000 de câini fără adapost, care va dispune și de o clinică de castrare și tratare a animalelor.“Prin Dog Town am rezolva problema câinilor fără stăpân și am arăta și altor state cum se soluționează favorabil o asemenea situație”, susține acesta.
Doar că cei care dețin în momentul actual suprafața cer un avans de 9 chirii lunare, adică aproape 100.000 de franci, dar elvețianul își propune că în doi ani să cumpere terenul.
El speră că cel puțin nu i se vor pune bețe în roată și mizează pe o sensibilizare a populației române. 80 de persoane ar urma să primească un loc de muncă la ”Dog Town”, dar atrage atenția că nu va tolera prezența oamenilor care au doar interese ascunse și vor să facă bani pe seama animalelor.
“Avem relații bune, pentru a evita mafia din această zonă. Legea protecției animalelor din 2013 este de fapt legea uciderii câinilor, având în vedere că prețul pe cap de câine este de 50 de euro.
La un salariu de 300 de euro, asta înseamna un sac de bani. Câinii sunt castrați, iar, dacă în două săptămâni nu își găsesc un stăpân, vor fi uciși. Astfel s-a dezvoltat o afacere profitabilă. Câinii sunt prinși, apoi eliberați pentru a încasa banii de mai multe ori. Un cerc vicios care transformă viața acestor animale într-un infern pe pământ.”
El este convins că ”Dog Town” este soluția ideală, dar măsura finală ar fi eliberearea câinilor după castrare și tratare. “Ei trebuie să trăiască în libertate. În câteva generații, problema câinilor vagabonzi s-ar rezolva definitiv, doar că legea nu permite eliberarea lor. Dar și legea uciderii în masă a câinilor trebuie să fie modificată”, povestește Zihlmann.
Alături de un partener român, Zihlmann a ajuns în octombrie 2015 în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, unde a criticat vehement legea din România. Doar că birocrația europeană împiedică o intervenție rapidă, iar elvețianul nu mai este dispus să aștepte.
“Anual mor mii de câini ca urmare a legilor statului român. Nu mai putem tolera așa ceva”, a încheiat medicul veterinar.