În tabăra democraților, alegătorii din Iowa au avut de ales între Hillary Clinton, Bernie Sanders sau Martin O'Malley. De cealaltă parte, republicanii s-au pronunțat pentru 12 candidați, între care Donald Trump și senatorul de Texas Ted Cruz.
Potrivit primelor rezultate difuzate de televiziunile americane, Ted Cruz a obținut în jur de 28 % din voturi. Donald Trump a primit circa 24 % din voturi, urmat îndeaproape de Marco Rubio, cu 23 %.
Miliardarul Trump, care a suscitat polemici prin poziția sa antiimigrație și antimusulmană, a adoptat un ton neobișnuit de umil. El i-a mulțumit lui Ted Cruz, recunoscând că nu este decât al doilea.
Ținta sa este de acum statul New Hampshire, unde vor avea loc următoarele alegeri primare, în 9 februarie.
Numărarea voturilor nu s-a terminat încă la democrați, unde Hillary Clinton și Bernie Sanderes reușesc să se departajeze cu greu unul de altul.