În Drumul către libeertate-Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord(editura Polirom,2016),Yeonmi Park povesteşte cum se desfăşoara sedinţele de autocritică. Pentru necunoscători să reamintim că în regimurile comuniste-se întampla şi în România-oamenii muncii îsi făceau autocritica, adică,în public,isi recunoşteau greşelile,închipuite sau nu, şi-şi luau angajamentul că nu mai fac aşa ceva. În România,autocritica făcea parte din ritualul demascărilor din anii 50.După,autocritica a rămas în ritualul şedinţelor de partid,dar avea mai mult un rol formal.
Iată fragmentul din cartea lui Yeonmi:
“Sedinţele de inimbam(autocritică) se ţineau odată pe săptamână,modalitate prin care statul ţinea evidenţa activităţilor tuturor şi anunţa noi directive,.Sâmbata ,ne adunam toţi pentru şedinte de propagandă si autocritică.Acestea se organizau în jurul unităţilor studenţeşti şi al celor de muncă,studenţii dându-le raportul colegilor lor,iar muncitorii birourilor de care aparţineau.
Pentru inceput notam citate din Kim Ir Sen sau Kim Jong Il,aşa cum oamenii din alte părţi copiază versete din Biblie sau pasaje din Coran. Apoi trebuia sa scrii ce facuseşi în ultima săptămână dupa care te ridicai în fata grupului şi-ţi făceai autocritica. De obicei începeai cam asa:
-Săptămâna asta,am fost prea alintată şi nu i-am fost îndeajuns de recunoscătoare pentru dragostea eternă şi necondiţionată a binefacatorului meu Conducător iubit.
Mai adaugam că nu muncisem îndeajuns de sârguincios ca să indeplinesc misiunea pe care ne-a încredinţat-o partidul şi nici nu-i iubeam îndeajuns pe tovarăşii mei. Acest ultim aspect era foarte important ,pentru că eram cu toţii tovarăşi de drum în îndelungata luptă împotriva “nenorociţilor de americani” sau a”lupilor occidentali nebuni”. Eu încheiam aşa:
-De atunci, Conducătorul meu iubit m-a iertat pentru că este un conducător marinimos si milostiv. Îi multumesc şi săptămâna viitoare voi face totul mai bine.
Dupa ce terminam confesiunile era momentul să-i criticam pe alţii.De obicei alegeam un coleg de clasă care trebuia să se ridice în picioare. Şi să asculte cu atenţie în timp ce-i enumeram păcatele.:nu aplica învaţăturile Conducatorului nostru.Sau nu participa la misiunea comună.
Când terminam ,victima mea trebuia să-mi mulţumească si să-i asigure pe toti ca se va îndrepta.
Pâna la urma îmi venea şi mie rândul să fiu criticată..Nu-mi plăcea deloc,bineînţeles, dar nu lăsam niciodată sa se vadă asta pe faţa mea.”
