Rachetele au fost lansate spre est dintr-o zonă aflată în nordul regiunii occidentale a Coreii de Nord între orele 05.45 (luni, 20.45 GMT) și 06.40 (luni, 21.40 GMT) și au avut o rază de acțiune care poate lovi Coreea de Sud.
Coreea de Nord a amenințat luni că va iniția o "acțiune fizică" împotriva sistemului balistic american THAAD care urmează să fie amplasat în Coreea de Sud.
Armata Coreii de Nord, care dispune în acest scop de "mijloace suficiente și sofisticate de lovituri ofensive", va lua "măsurile cele mai nemiloase și mai puternice împotriva Statelor Unite, care doresc să declanșeze un război prin instalarea THAAD".
Statele Unite și Coreea de Sud au anunțat vineri că THAAD (Terminal High Altitude Area Defence), unul dintre cele mai performante sisteme antirachetă din lume, va fi instalat pe teritoriul sud-coreean pentru a face față amenințărilor Phenianului. Data și locul amplasării acestuia urmează să fie stabilite.