De data asta este rândul jurnaliștilor de la Le Parisien, care au pus mâna pe rapoarte medicale referitoare la copilotul care a cauzat prăbușirea avionului la 24 martie 2015, dar și pe un schimb de mesaje pe mail între Andreas Lubitz (copilotul sinucigaș) și medicul său.
Din schimbul de mesaje rezultă că Lubitz era obsedat de problemele sale de vedere în așa măsură încât ajunsese la psihoză.
La 10 martie 2015, cu două săptămâni înaintea dramei, Lubitz îi trimitea un ultim mail medicului său, în care se declara extenuat, mărturisind că nu mai doarme nici măcar două ore pe noapte, și asta de multă vreme.
Problemele sale de vedere îl obsedau, iar tânărul pilot era speriat de moarte de ideea că ar putea orbi. De mai multe săptămâni, vederea sa era afectată de o pâclă, care-i afecta câmpul vizual, iar noaptea un halou îi apărea în jurul punctelor de luminozitate.
Lubitz se temea că urma să fie nevoit să renunțe la cariera sa de pilot.
”Mă tem că voi orbi și continui să fac o fixație în privința ochilor mei, ideea asta revine și revine, iar stresul este în creștere. Mi-ar trebui ajutor de urgență, să pot dormi. Dacă n-aș avea aceste probleme cu ochii, totul ar fi bine”.
Mai mult, în același e-mail pilotul evocă și atacuri de panică. Psihiatrul căruia îi era adresat acest mesaj a stabilit un diagnostic:”Suspiciune de psihoză amenințătoare”.
Între ianuarie și martie 2015, pilotul s-a dus la nenumărați specialiști. Vreo 30!!!!
ORL-iști, medici generaliști și oftalmologi, toți cei la care s-a dus la consultație nu au reușit să găsească o explicație pentru simptomele sale. Concluzia lor a fost că sursa problemei era psihologică.
Unul dintre medici a vorbit în fața anchetatorilor despre Lubitz ca despre un bărbat nesigur pe el, care dădea impresia că este sub presiune.
La una dintre vizitele medicale, specialistului i-a trecut prin cap un gând: parcă omul ăla n-ar prea trebui să se afle la comanda unui avion!
Citiți și:Cazul Germanwings: Un ministru german propune testarea antidrog aleatorie a piloţilor
Înaintea prăbușirii voite a avionului, însă, Andreas Lubitz părea ceva mai liniștit, iar la ultimul examen medical apăruseră ceva progrese.
Pilotul mai explica faptul că are relații bune cu părinții săi, cu apropiații și cu iubita, pe care o iubea mai presus decât pe orice.
După numai patru zile, a provocat moartea a 149 de persoane, după ce a reușit să-i blocheze accesul în cabină pilotului și să preia el comanda avionului, pe care l-a înfipt într-un munte. Problemele sale au curmat 149 de vieți nevinovate.