Ce naiba, nici chiar faptul că ne-am văzut ceva vreme împreună, dar fiecare văzându-și de treburile lui în aceeași Uniunea Europeană, nici că aproape i-am isterizat la gândul că le invadăm insula, după ce ne-au dat voie să ocupăm locurile la munca de jos, făcând un membru al Camerei Lorzilor să spună că nu ne pricepem la telefoane mobile, în schimb suntem tari la culesul căpșunelor, nici campaniile din media socială purtate tocmai pentru a evita greșeaka, nu i-a învățat pe unii britanici că Bucharest is not Budapest!
Daily Mail a relatat pe pagina sa de Facebook,vineri, despre o încălcare a protocolului Casei Regale britanice, când, pe străzile din Centrul Vechi al Bucureștiului, un puști s-a repezit la Alteța Sa, Prințul Charles, și l-a îmbrățișat cu toată dragostea.
"Prince Charles breaks royal protocol as he embrace young boy in Budapest", era titlul articolului pe care tabloizii l-au postat pe pagina lor de Facebook, însoțit și de un comentariu - "Se pare că nu există limite pentru exprimarea afecţiunii faţă de Charles".
Ca să vedem ce a încălcat Prințul Charles la Budapesta, pardon, București, trebuie precizat că normele protocolare preved că membrii de sex masculin ai familiei regale britanice trebuie să fie salutaţi printr-o scurtă înclinare a capului.
Ulterior, jurnaliștii britanici au sesizat eroarea, au șters postarea și au corectat titlul articolului, repunând localizarea geografică în matca ei naturală.
Puștiul care l-a îmbrățișat pe Prințul Charles este Valentin Blacker, în vârstă de 11 ani, este fiul unui bun prieten al Alteței Regale, William Blacker, un fost scriitor britanic, ecologist care s-a mutat de câţiva ani la Bucureşti.
William Blacker, care l-a însoţit pe prinţul britanic în ultima parte a vizitei sale în Bucureşti, a declarat: "El îl iubeşte pe fiul meu". La rândul lui, tânărul Valentin a spus: "Nu e pentru prima dată când m-a îmbrăţişat".
După această nouă încurcătură, se pare că singurul lucru care i-ar face pe britanici să nu mai greșească ar fi ca cele două capitale europene - București și Budapesta - să adopte același nume. fie Bucupesta, fie Budapești! Dar, degeaba, Brexitul îi va îndepărta și mai mult de ceea ce înseamnă Europa și mai ales estul ei...