Bavaria va lansa primul tren și primul avion pe bază de hidrogen

27 Iul 2021 | scris de Istvan Deak
Bavaria va lansa primul tren și primul avion pe bază de hidrogen Galerie foto (3)

Încă din 2020, guvernul regional din Bavaria a anunțat că landul din sudul Germaniei își propune să devină în cel mai scurt timp lider mondial în inovație pe bază de hidrogen. Liderii politici sunt convinși că hidrogenul va juca un rol determinant în economia de piață a viitorului nu foarte îndepărtat.

În acest sens, Bavaria a anunțat încă din 14 iulie că Siemens Mobility va proiecta un tren pe bază de hidrogen până în 2022. Trenul va fi testat in cursul anului 2023 și va transporta pasageri în toată Bavaria începând cu 2024.  

De la mijlocul anului 2023, primul astfel de tren va transporta pasageri din Augsburg spre Fussen și retur, aici aflându-se cel mai vizitat obiectiv turistic al Germaniei: Castelul Neuschwanstein.

Doar pentru cercetare și dezvoltare, landul a alocat patru milioane de euro. Locomotiva va fi realizată de Siemens pentru compania regională de transporturi feroviare a landului Bavaria, BRB și va purta denumirea de Mireo Plus H.

„Susținem acest proiect împreună cu partenerii noștri, fiindcă suntem convinși că hidrogenul va aduce o contribuție considerabilă în decarbonizarea transporturilor. Bavaria va dovedi că economia pe bază de hidrogen verde va contribui esențial la protejarea climei. Transportul feroviar trebuie să consume exclusiv energie din surse regenerabile”, a declarat ministrul Economiei din Bavaria, Hubert Aiwanger.

Calculele experților arată că la fiecare cursă pe segmentul Augsburg-Fussen, trenul pe bază de hidrogen ar economisi 1,2 tone de CO2, comparativ cu locomotiva Diesel. Peste 40% dintre emisiile de CO2 din landul Bavaria provin din sectorul transportului feroviar. Un alt avantaj este că trenul ar putea demara mai rapid decât cele Diesel și s-ar economisi și timp.

Trenul va trece si pe marginea unuia dintre cele mai frecventate locuri de recreere pentru bavarezi: Lacul Ammersee.

Părțile implicate recunosc că se deschide o nouă piață a muncii, pentru care oamenii încă nu sunt pregătiți și trebuie recalificați. De exemplu, conductorul noului tren pe bază de hidrogen trebuie să participe la cursuri speciale pentru a conduce acest nou tip de tren. Nu este exclusă nici obligativitatea de reînnoire a infrastructurii feroviare, practic o readaptare la noile cerințe.

Avion pe bază de hidrogen

La începutul lunii iulie, autoritățile regionale din Bavaria au intermediat un acord între producătorul de avioane Deutsche Aircraft și H2Fly. Cercetătorii din Oberpfaffenhofen vor proiecta în baza acestui acord un avion Dornier 328 care să cosume hidrogen în loc de kerosen.

Primul astfel de avion de pasageri ar trebui să decoleze în 2025. Deutsche Aircraft a subliniat că nu va proiecta un avion nou, ci va folosi modelul existent Dornier 328, care va fi adaptat din punct de vedere tehnic pentru a putea funcționa cu hidrogen. Avionul va avea doar 30 de locuri pentru pasageri și își propune să fie complet neutru din punct de vedere climatic.

Noul model va purta denumirea de D328eco. Studiile realizate de cercetători arată că doar avioanele de mici dimensiuni pe distanțe scurte pot funcționa pe bază de hidrogen.

Centru de producere a hidrogenului

Întrebarea principală este când și cât hidrogen poate fi produs pentru a atinge obiectivele stabilite în aviație și în transportul feroviar. În acest sens, autoritățile bavareze au inaugurat un centru de producere a hidrogenului prin electroliză la Wunsiedel, în apropriere de granița cu Cehia. Centrul ar fi o premieră pentru toată Germania și ar urma să accelereze tranziția energetică.

În ultimii aproape 15 ani, Germania a marșat pe ideea obținerii de energie din surse regenerabile mizând pe panouri solare și turbine eoliene. Astăzi, cercetătorii sunt de părere că e prea puțin. Soarele nu strălucește tot timpul și nici vântul nu bate mereu. Concluzia: producția de energie nu este stabilă și predictibilă.

Electroliza presupune că prin folosirea energiei electrice, din apă (H2O) se pot obține hidrogen (H2) și oxigen (O2). Întrebarea principală este (pe lângă costurile uriașe de producție) din ce sursă provine energia electrică? Dacă provine din arderea cărbunelui atunci ne-am întors de unde am plecat.

Din acest motiv, acordul pentru crearea noului centru de obținere a hidrogenului prevede că poate fi folosită doar energie electrică din sursa regenerabilă, în principal solar și eolian.

Sursele regenerabile de energie (energia eoliană, energia solară, energia hidroelectrică, energia oceanelor, energia geotermală, biomasă și biocombustibilii) constituie alternative la combustibilii fosili care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la diversificarea ofertei de energie și la reducerea dependenței de piețele volatile și incerte ale combustibililor fosili, în special de petrol și gaze.

Concret, sunt zile în care soarele și vântul bat atât de puternic încât există surplus de energie. Costul de stocare e mare, astfel că varianta optimă este ca acest surplus să fie folosit imediat pentru obținerea de hidrogen “verde”. Începând cu 2022, acest surplus de energie va fi redirecționat automat către centrul din Wunsiedel, astfel că turbinele eoliene nu mai trebuie oprite.

Centrul va purta denumirea de WUN H2,  va avea o capacitate de 8.75MW și va produce anual 1.350 de tone de hidrogen verde care urmează să fie valorificat, în special în transporturi, în Bavaria, Thuringia și în vestul Cehiei.

Experții de la Siemens, implicați direct în proiect, îndeamnă la precauție. “Tehnologia pe bază de hidrogen este încă la începuturi. Transportul hidrogenului este scump și complicat, iar costul de producție, adică electroliza, consumă în acest moment mult prea multă energie”, a subliniat Kai Schulz, expert al Siemens Energy in Erlangen.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră