"Vor mai fi atacuri, atacuri de amploare, aceasta este o certitudine. Am intrat, şi o simțim foarte bine cu toții, într-o nouă eră, ce se caracterizează prin prezența durabilă a hiperterorismului. Un hiperterorism care se află la confluența dintre un pseudo-mesianism religios și folosirea terorii în masă. Acest hiperterorism va dura, chiar dacă trebuie să-l combatem cu cea mai mare hotărâre. Trebuie să fim pe deplin conștienți și să acționăm cu o foarte mare forță și foarte mare luciditate. Repet în fața voastră, cum am spus-o în fața concetățenilor mei: am intrat într-o altă epocă", a spus Valls în timpul unei mese rotunde la care participa și omologul său rus Dmitri Medvedev.
Valls a îndemnat Rusia să înceteze atacurile sale aeriene în Siria, atacuri ce afectează populația civilă. "Franța respectă Rusia și interesele ei, însă știm că pentru a redescoperi calea păcii și a discuției, bombardamentele asupra populației civile trebuie să înceteze", a subliniat Manuel Valls, adresându-se lui Medvedev.
Franța se află în stare de alertă maximă după atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi.