Austria înăspreşte legislaţia în ceea ce priveşte imigraţia

19 Apr 2018 | scris de Istvan Deak
Austria înăspreşte legislaţia în ceea ce priveşte imigraţia

Măsuri fără precedent în Austria. Potrivit unei prevederi conţinute într-un controversat proiect de lege privind azilul şi imigraţia, adoptat de guvern, solicitanţii de azil vor fi nevoiţi să predea telefoanele mobile autorităţilor austriece pentru a fi verificate.

Totodată, proiectul de lege aprobat de Guvern prevede că solicitanţilor de azil li se vor putea confisca până la 840 de euro în bani lichizi, precum şi telefoanele mobile.

Autorităţile vor să afle identitatea persoanelor şi datele de localizare a aparatelor pentru a confirma declaraţiile solicitanţilor de azil despre traseul lor şi punctul de intrare în Uniunea Europeană. Dacă în urma acestei verificări se va constata că imigrantul a trecut printr-o altă ţară europeană, el ar putea fi trimis înapoi acolo, conform aşa-numitei reglementări Dublin, care este în vigoare.

O altă măsură este confiscarea de la imigranţi a unor sume de bani de până la 840 de euro pentru a fi acoperite costurile cu actele necesare dosarului de azil.

Ministrul austriac de Interne, Herbert Kickl, din partea partidului de extremă dreapta FPO, a declarat că obiectivul său este impunerea unei legi restrictive şi executorii privind drepturile străinilor, pentru a se pune capăt abuzării sistemului de acordare de azil.

Măsurile urmează să fie votate de Parlament în următoarele săptămâni, scrie thelocal.at.

La alegerile legislative de anul trecut, reducerea imigraţiei a fost una dintre temele cheie ale FPO. Ea a fost adoptată de cancelarul Sebastian Kurz şi de partidul său popular austriac de centru-dreapta OVP.

„Am stabilit obiectivul de a lupta împotriva migraţiei ilegale, dar şi împotriva abuzului în ceea ce privește dreptul de azil”, a declarat cancelarul Sebastian Kurz.

Austria este guvernată de o coaliție între Partidul Poporului (OeVp, conservator) şi Partidul Libertăţii (FPOe, extremist de dreapta). Austria a primit peste 150.000 de solicitanţi de azil - aproape 2% din populaţia sa tatală de 8,7 milioane de locuitori, ca urmare a crizei migratorii din 2015.

După câştigarea alegerilor şi formarea alianţei de guvernare, OeVP şi FPOe au anunţat în programul de guvernare înăsprirea legilor în materie.

Guvernul are în plan de asemenea reducerea ajutoarelor sociale pentru refugiaţi.

La fel ca mai mulţi dintre omologii săi europeni, ministrul de interne, unul din principalii strategi ai FPOe, doreşte şi transferul în exteriorul UE, în „ţări de tranzit”, a procedurilor de cerere de azil.

O altă prevedere a proiectului prezentat miercuri este prelungirea de la 6 la 10 ani a termenului în care refugiaţii pot primi cetăţenia austriacă.

Alte stiri din Externe

Ultima oră