"Noi condamnăm aceste femei. Fiecare centimetru din acest teren este acoperit în sânge. Este cel puțin nepotrivit, dacă nu chiar jignitor", a fost declarația oficială. Memorialul Malaya Zemlia comemoreaza lupta de eliberare a orașului rusesc Novorossiysk.
Un grup de fete a fost urmărit penal pentru "efectuarea unui dans nepotrivit" lângă un monument din al doilea război mondial, venerat în Rusia. Cele șase fete au ajuns în pușcărie, cea de-a șaptea scăpând ca prin urechile acului, pentru că era minoră. Dar rușii n-aveau chef de glume, așa că mama fetei a fost acuzată în locul copilei, pentru că nu a "lua măsuri pentru a asigura dezvoltarea fizică, intelectuală, psihologică, spirituală și morală corespunzătoare a copilului". Fetele au făcut videoclipul pentru a atrage clienți pentru școala lor de dans.