În urma discuţiilor cu Uniunea Europeana în problema refugiaţilor, Turcia a cerut vize de liberă circulaţie pentru cetaţenii săi. În prima fază ,UE a acceptat dar în perioada imediat următoare au apărut tot felul de rezerve venite de la Bruxelles. Astfel,Frans Timmermans,prim vicepreşedinte al Comisiei Europene a declarat astăzi că UE nu poate coborî standardele pentru acest caz special.
''Nu ne vom juca cu astfel de reguli'', a declarat Timmermans în Parlamentul European, referindu-se la cele 72 de criterii pe care Turcia trebuie să le îndeplinească dacă li se va permite cetățenilor săi să călătorească în UE fără să obțină mai întâi viză,scrie agerpres.ro ''Responsabilitatea este a Turciei. Ei (turcii) spun că pot să facă aceasta'', a adăugat el.
Comisia Europeană trebuie să decidă săptămâna dacă le va recomanda statelor membre ale UE să acorde, până la sfârșitul lui iunie, regimul de exceptare de la vize pe care blocul comunitar l-a propus Ankarei în cadrul unui acord în martie, în baza căruia Turcia îi preia pe refugiații și migranții care pleacă de pe țărmurile sale și ajung în insulele grecești.
Timmermans a amintit preocupările exprimate de către parlamentari în cursul sesiunii în legătură cu încălcările libertăților media și ale drepturilor omului în Turcia, dar a susținut că deschiderea de noi discuții privind o eventuală aderare a Turciei la UE — un alt element din acordul privind migrația — va fi o modalitate de a angaja Ankara și de a o convinge să-și schimbe tactica.