Noul președinte al FIFA este Gianni Infantino

26 Feb 2016 | scris de Veronica Micu
Noul președinte al FIFA este Gianni Infantino

UPDATE: 19:00 - Gianni Infantino este noul președinte al Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), după alegerile desfășurate la Zurich.

UPDATE 15:10 - Președintele interimar al FIFA, camerunezul Issa Hayatou, a anunțat că președintele ales de Congresul forului fotbalistic internațional de la Zurich va avea un mandat de doar trei ani, până în 2019 și nu până în 2020.

Conform statutului FIFA, președintele ales astăzi va completa mandatul început de elvețianul Joseph Blatter pe 31 mai 2015.

Tot azi, FIFA a votat un pachet de reforme care includ prevederea duratei maxime a mandatelor unui președinte. Niciun președinte ales nu va putea avea mai mult de trei mandate de patru ani și nu va putea depăși 12 ani în fruntea FIFA. Blatter a fost președinte mai bine de 17 ani, iar predecesorul său Joao Havelange — 24 de ani.

.................................

Federația Internațională de Fotbal își alege astăzi, la Zurich, un nou președinte. Candidații cu șansele cele mai mari să-l înlocuiască pe Sepp Blatter, care a condus FIFA din 1998, sunt șeful fotbalului asiatic, șeicul Salman din Bahrain, și secretarul general UEFA, elvețianul Gianni Infantino.

Alți candidați sunt fostul vicepreședinte FIFA, prințul Ali al Iordaniei, fostul funcționar FIFA, Jerome Champagne, și sud-africanul Tokyo Sexwale, fost membru în Comitetul de organizare sud-african al CM 2010.

Forul fotbalistic mondial este în centrul unui amplu scandal de corupție din luna mai 2015, când mai mulți oficiali ai săi și alte persoane au fost arestate la Zurich, fiind acuzați de corupție. De atunci, președintele său, Sepp Blatter, a fost suspendat pentru opt ani din cauza încălcării codului de etică, la fel ca președintele UEFA, Michel Platini. Suspendările celor doi au fost reduse miercuri la 6 ani.

 
FIFA CONGRESS - TIMELAPSE

VIDEO: Zurich’s Hallenstadion is ready to host around 1000 people at the #FIFACongress tomorrow.

Posted by FIFA on 25 Februarie 2016

Modalitatea de vot

Noul președinte al FIFA va fi ales cu o majoritate de două treimi în primul tur de scrutin, după care în următorul tur de scrutin e suficientă o majoritate simplă de voturi exprimate secret.

FIFA are 209 federații membre, caz în care cele două treimi înseamnă 140 de voturi, iar 105 voturi înseamnă majoritate simplă.

Dacă niciun candidat nu va ieși învingător din primul tur, atunci postulantul cu cel mai mic număr de voturi primite va fi eliminat pentru următorul tur de scrutin și tot așa până când vor rămâne doar doi candidați, iar disputa va fi tranșată cu o majoritate simplă.

Potrivit regulamentului, votul secret este obligatoriu, chiar dacă există un singur candidat, dar în acel caz o simplă majoritate de voturi e suficientă pentru primul tur de scrutin.

Comisia ad hoc de alegeri a FIFA a decis ca delegații federațiilor membre să nu intre în cabinele de vot cu telefoanele mobile la ei, pentru a nu putea fotografia felul în care au votat.

Fiecare candidat va avea dreptul la un discurs de 15 minute în fața Congresului în care să-și prezinte programul.

Ordinea de zi a Congresului FIFA va debuta la 10:30, ora României, la Zurich.

Alte stiri din Externe

Ultima oră