Tragicul incident s-a produs săptămâna trecută în Moscova, Rusia, unde familia tinerei se mutase de curând.
Mama fetei a intrat în panică în momentul în care a realizat că fiica ei stă prea mult în baie. Iniţial, a strigat-o, dar când a văzut că nu îi răspunde, a forţat uşa.
Când a intrat în baie, femeia și-a găsit fiica fără suflare, în cadă, ținând în mână încărcătorul de la telefon. Femeia a încercat s-o readucă la viață, însă fără succes.
Procurorul Iulia Ivanoca a declarat pentru presa locala din Rusia că circumstanțele decesului încă sunt cercetate: "Vom decide ce vom face mai departe odată ce se va finaliza investigația".