Avionul EgyptAir, enigmă în Marea Mediterană. Americanii au analizat imaginile din satelit (VIDEO)

20 Mai 2016 | scris de Veronica Micu
Avionul EgyptAir, enigmă în Marea Mediterană. Americanii au analizat imaginile din satelit (VIDEO)

Sursele citate de agenția de presă susțin că această concluzie este rezultatul unei examinări preliminare a imaginilor și au recomandat prudență în privința informațiilor din media conform cărora SUA cred că prăbușirea a fost provocată de explozia unei bombe.

SUA nu au exclus încă nicio cauză posibilă pentru prăbușirea avionului, inclusiv o defecțiune tehnică, terorism sau un act deliberat al pilotului sau al echipajului.

Vicepreşedintele companiei EgyptAir, Ahmed Adel, a revenit asupra declaraţiilor făcute iniţial pentru CNN, potrivit cărora fuselajul avionului dispărut în Marea Mediterană cu 66 de persoane la bord ar fi fost găsit în apropiere de insula greacă Karpathos, unde se presupune că s-a prăbuşit.

Citește și:

Avion EgyptAir, cu 66 de persoane la bord, DISPĂRUT de pe radare. Oficial egiptean: Aeronava s-a prăbuşit

"Epava nu apaţine aparatului nostru", a spus Ahmed Adel, potrivit CNN.

Cu câteva ore înainte, reprezentantul companiei EgyptAir declarase că fuselajul avionului de pasageri egiptean a fost găsit.

La rândul său, preşedintele Comitetului grec de Securitate Aeriană a declarat că fuselajul găsit în zona apropiată de presupusa prăbuşire a avionului EgyptAir "nu provine de la un avion".

"Până în prezent, analiza fragmentelor găsite indică faptul că acestea nu aparţin unui avion, omologul meu egiptean mi-a confirmat de asemenea, în cursul ultimei noastre discuţii, că nu s-a dovedit faptul că acestea aparţin aeronavei EgyptAir (...)", a afirmat Athanassios Binos.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră