Fostul consilier al lui Vladimir Putin, Andrei Illarionov, a anunțat că Rusia studiază un plan pentru a surprinde ucrainenii și occidentalii, scrie Le Figaro.
Într-un interviu pe YouTube, fostul consilier al lui Vladimir Putin, Andrei Illarionov, a tras un semnal de alarmă cu privire la „marele război” pe care șeful Kremlinului îl pregătește pentru 2023 în Ucraina.
Insinuând că are canale serioase de informare, Illarionov, care locuiește la Washington, spune că puterea rusă a învățat din eșecurile din 2022 și se pregătește pentru un război mult mai mare.
El insistă că Rusia i-ar putea surprinde pe ucraineni și pe occidentali, mergând să lovească dinspre nord-est, adică prin Belarus, căile de aprovizionare și linia de cale ferată care leagă orașul Lviv, în vestul Ucrainei, cu granițele Europei.
O trecere la o viteză superioară
Din 17 septembrie, data anunțării mobilizării, și „mai ales din 15 decembrie, Putin și statul major lucrează 24 de ore pe zi” pentru a finaliza detaliile noii strategii rusești, spune Illarionov. Pe 17 decembrie președintele rus a mers la sediul operațiunii speciale apoi la Minsk „pentru a inspecta trupele în cazul unei invazii din nord”. A susținut o revizuire majoră a Ministerului Apărării la sfârșitul lunii decembrie, amintește fostul consilier care insistă și asupra tuturor vizitelor prezidențiale succesive, la începutul lunii ianuarie, pe frontul de la Lugansk și Donețk, apoi prezența sa în timpul inaugurării fregatei Gorșkov pe 4 ianuarie, înainte de plecarea ei spre Mediterana. Înfățișarea marțială a lui Putin, flancat de soldați în uniformă, pentru urările sale de Anul Nou, este, de asemenea, un semn al mobilizării totale a țării.
Illarionov afirmă în continuare că numirea șefului Statului Major al Armatei, Valery Gherasimov, la conducerea tuturor operațiunilor militare, semnalează trecerea Kremlinului pe o treaptă superioară. Puterea a recunoscut că „amploarea războiului necesita nivelul unei armate întregi dacă ne confruntăm cu NATO" adaugă politologul Konstantin Remciukov.
Illarionov mai notează numirea la cele trei direcții principale ale războiului (nord-est, est și sud) a trei adjuncți ai lui Gherasimov, care, potrivit acestuia, reprezintă „crema”, subliniind în special sosirea generalului Saliukov în Belarus. Acesta din urmă ar avea, crede el, misiunea „de a lipsi armata ucraineană de armele occidentale, pentru că acesta este factorul cheie pentru ca Kievul să poată continua lupta”, în timp ce generalul Serghei Surovkine, care era încă recent la conducerea tuturor a operațiunilor trebuie să aibă grijă să mențină o presiune puternică asupra Donbass-ului.
Illarionov ajunge chiar până acolo încât afirmă că Gherasimov a lucrat la un plan de organizare a unei mișcări de clește din sud, menită să întrerupă aprovizionările occidentale parașutând, cu ajutorul flotei ruse de la Novorossiysk, o forță capabilă de o descindere la Boujak la vest de Odesa. Ar fi vorba atunci de a face o străpungere spre Moldova și în special spre „Găgăuzia”, „populată de populații pro-ruse”.
Armata rusă „nu este în genunchi”
Desigur, în lumina performanțelor sumbre ale armatei ruse în 2022, astfel de planuri ambițioase provoacă scepticism în cercurile strategice occidentale, cel puțin pe termen scurt. „Deocamdată, nu observăm concentrări care să ne permită să concluzionam că au loc astfel de mișcări iminente, chiar dacă în Belarus sunt mișcări și soldații ruși încep să se antreneze acolo”, spune expertul militar norvegian Katarzyna Zysk.
„Dacă rușii nu au atacat deja aceste linii de aprovizionare, este, fără îndoială, pentru că se tem de o escaladare cu Occidentul”, notează ea, subliniind însă că nu este sigură de calitatea apărării antiaeriene ucrainene. Dar Zysk adaugă că nimic nu trebuie exclus sau subestimat. „Am avut pe rețelele de socializare în timpul invaziei spectacolul unei dezorganizari atât de uluitoare și supra-realiste, încât avem senzația că armata rusă este o glumă, dar ea nu este în genunchi”, afirmă specialistul.
Pentru ea, este clar că rușii caută să revină. „Ei își reevaluează greșelile de informații, defectele abisale în planificarea operațională și pe cele din lanțul de comandă”, a spus Zysk, o viziune care reflectă alte evaluări. În ultimul său brief strategic, Institutul pentru Studierea Războiului de la Washington afirmă, de asemenea, că în 2023 este de așteptat ca „acțiunea strategică decisivă a Rusiei” să schimbe cursul războiului.
O posibilitate luată în considerare serios
Posibilitatea unui nou atac masiv, inclusiv asupra Kievului, este serios luată în considerare de statul major ucrainean. Modul în care oficialii ruși repetă că niciunul dintre obiective nu s-a schimbat necesită prudență. Dar întrebarea este dacă rușii vor avea potențialul, uman și industrial, de a schimba jocul, notează Zysk.
Capacitatea lor de a mobiliza soldați în masă pentru a aduce armata la 1,5 milioane pare realizabilă, având în vedere capacitatea de constrângere a puterii, dar „nu este sigur că instituția are cadrul necesar pentru a pregăti acești militari, spune Zysk. „Armata rusă are o lipsă drastică de ofițeri”, adaugă politologul Stanislas Belkovski.
Îndoiala este și mai mare în industria de apărare, Rusia fiind lipsită de arme de precizie cu rază lungă de acțiune, realizate cu componente tehnologice occidentale, aflate acum sub sancțiuni. „Rușii au încă vehicule blindate, dar în ce stare? Este o adevărată necunoscută ”, notează Zysk.