Începând cu 1 noiembrie, în Sun Plaza se poate vizita o expoziție animatronică cu „animale” de acum 500.000 de ani.
Exponate animatronice în mărime naturală, înfățișând zece mamifere aparținând megafaunei, dispărute în timpul glaciației, îți vor spune povestea lor impresionantă. Așezate în decoruri specifice perioadelor în care au trăit, vor readuce la viață o lume uitată, plină de extrordinar.
Expoziția cu intrare liberă, deschisă în perioada 1 noiembrie 2016 - 31 ianuarie 2017, se adresează atât adulților, cât și celor mici, care vor avea ocazia să încalece exponatele animatronice, pentru o experiență dătătoare de fiori...de gheață.
Expoziția a fost realizată în colaborare cu Prof. Adrian Giacchino, Directorul Fundației Felix de Azara, o organizație non-guvernamentală, non-profit, al cărei scop este de a contribui la conservarea naturii o și a patrimoniului cultural, la dezvoltarea științei și utilizarea durabilă a resurselor naturale.