Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa” a fost si anul acesta, cu ocazia evenimentului “Noaptea Muzeelor”, cel mai vizitat loc din Capitala. Accesul gratuit anuntat de organizatori a adunat in Piata Victoriei mai multi oameni decat la un miting sindicalist. Coada s-a intins pana la intrarea in Muzeul Taranului Roman. La “Antipa” s-a intrat fara bani doar in zona exponatelor “clasice”. Cei care au dorit sa viziteze expozitia temporara de paianjeni si scorpionii vii au trebuit sa plateasca.
La Muzeul Taranului Roman, situat la doi pasi de “Antipa”, in curtea interioara s-a organizat o “Piata Taraneasca”, anuntandu-se ateliere de olarit si mestesugarit. In realitate, n-a fost altceva decat o expozitie cu vanzare. Mestesugarii, adica cei care faceau linguri din lemn, incondeiau oua sau pictau icoane pe sticla ori lemn au fost izolati intr-un colt unde foarte putina lume a ajuns. In rest, atmosfera frumoasa, obiecte dragute si mancare buna.
Standul cu produse traditionale din bucataria tatarilor a castigat detasat batalia cu mancarurile romanesti precum ceafa de porc la gratar sau mititeii. Cornetele boieresti, un desert de-a dreptul delicios facut dupa o traditionala, si ghiudemul tataresc, un preparat pe baza de carne de vita si oaie, sunt doua dintre delicatesele care i-au incantat peste masura pe cei care au trecut pe la Muzeul Taranului Roman cu ocazie evenimentului “Noaptea Muzeelor”.
Spectaculos a fost si la Foisorul de Foc, acolo unde acum, pe sase etaje, este amenajat Muzeul National al Pompierilor. Cei mai multi dintre vizitatori au fost, in mod evident, cei mici. Acestia au avut ocazia sa descopere istoria acestei “arme” care a contribuit decisiv la istoria Romaniei si s-au distrat alaturi de echipajele SMURD.
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti', Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Municipiului București si Muzeul Național de Artă al României au fost printre obiectivele care s-au bucurat de multi vizitatori cu ocazia evenimentului gazduit noaptea trecuta in Capitala. In total, aproape 200.000 de oameni, au fost in noaptea de sambata spre duminica prin muzeele bucurestene.