Planeta s-a mai liniştit niţel: Bill Clinton nu are tatuat pe trup nici un vultur. Oamenii au crezut până ieri că destinul lumii se află pe mâini bune, pe mâinile unui bărbat care ştie ce înseamnă zborul la mare înălţime. Omenirea respira altfel când ştia că acolo, undeva pe trupul preşedintelui american stă un vultur. Parcă preşedintele era mai puternic,mai ancorat în realiate, parcă penetra mai bine nevoile lumii cu pasărea pe piele. Măcar o aripioară sa fi avut, poate un cioculeţ, un piciourş ceva. Aşa s-a spulberat unul dintre visele care nu dădea pace globului pământesc. Ce dezamăgire! Şi de vină pentru toate astea e numai Paula. Ea ne-a făcut să credem atâta vreme că Bill e cel mai asrpu bărbat din lume. De ce pPaula ai făcut asta. De unde ţi s-a năzărit cu ăl vultur? De ce ne-ai oferit cu sadism atâta speranţă? Şi mai ales, dacă tot te-ai apucat să inventezi, de ce un vultur? De ce nu o şopârlă, un hot-dog, un plan NATO, o pasăre colibri, de ce nu un panda? Ce ţi-a venit cu vulturul ăsta te-ai bazat pe slăbiciunile omenirii şi le-ai exploatat la maximum. Zău, Paula, nu ştiu ce pedeapsă meriţi pentru închipuirea asta. Şi dacă totuşi, nu e o închipuire? Dacă vutlurul se află într-adevătr acolo, bine-mersi? Cu siguranţă că omenirea îşi va reveni cu greu din acestă lovitură pe care aprimit-o. Şi asta numai pentru că tu, Paula Jones, ai crezut pentru câteva clipe că o să-ţi iei zborul!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ