Viaţă, viaţă!

Nu ştiu de ce, dar mi se pare trist sfârşitul acesta de an. Pentru România a fost un an bun. Intrarea în NATO, nominalizarea pentru integrarea în Uniunea Europeană în 2007 sunt doar două evenimente care nu prea au comparaţie în istoria recentă a României. Pentru români, şi anul acesta a fost un an greu. Ca toţi aceşti ani de tranziţie. Dar, spre deosebire de altădată, acum speranţa de mai bine aprins contur. Tot  e ceva, gândindu-ne că acum câţiva ani spereanţa noastră plutea în derivă pe apele învolburate ale tranziţiei, fără să existe şansa de a ieşi la liman. Viaţa ne-a mai învăţat să nu mai credem în luminţa de la captul tunelului, sa nu mai credem în miracole, în definitiv,  şi să începem să credem că puterea de a schimba lururile în bine stă în noi.
Aflat în suferinţă, bolnav de leucemie, scriitorul Gabriel Garcia Marquez s-a retras din viaţa publică tirmiţând cu această ocazie o scrisoare prietenilor din întreaga lume. O să citiţi mai jos câteva rânduri din această scrisoare. E scrisoarea unui om bolnav care tânjeşte cu disperare după viaţă, un om care se agaţă cu disperare de ea pentru că ştie ce înseamnă.
“Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpuşă de cârpă şi mi-ar oferi în dar o bucăţică de viaţă, probabil n-aş spune tot ce gândesc, deşi în definitiv aş putea să gândesc tot ce spun. Aş dormi mai puţin şi aş încerca să visez mai mult, de-abia acum înţeleg că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge, în timp ce alţii ar sta pe loc, aş rămâne treaz, în timp ce alţii ar vorbi şi, Doamne, cum m-aş bucura de savoarea unei îngheţate de ciocolată! (…) Doamne, dacă aş putea primi o fărâmă de viaţă... N-aş lăsa să treacă nici măcar o zi fără să le spun oamenilor ce iubesc, că îi iubesc”.
Sărbători Fericite şi La mulţi ani!