Vedete facute peste noapte

20 Mar 2004
Vedete facute peste noapte
Am tot auzit in acesti ani vorbindu-se despre tinerii care vor sa faca politica si nu sunt lasati. M-am intrebat daca nu cumva tinerii trebuie sa se bata pentru a ocupa posturi importante in politica romaneasca. Raspunsul pe care mi l-am dat este ca da, trebuie sa se bata.

Altfel vom vedea politicieni care au fost promovati doar pe criteriul varstei. Ar fi caraghios sa afli ca un anumit post din Guvern, din Parlament a fost ocupat de cineva doar pentru ca e tanar. Si in televiziune se intampla cam la fel. Se tot incearca aducerea unor tinere talente, dar rezultatul este aproape nul. Si asta nu pentru ca ar fi cineva care s-ar opune primenirii. Ba dimpotriva, s-a gresit de multe ori incercand aducerea unor fete noi cu tot dinadinsul. Din pacate, vedete noi, in adevaratul sens al cuvantului, n-au prea aparut, fie ca e vorba de vedete feminine sau masculine. Si nu inteleg de ce. Ca vorba aia, geme poporul asta de talentati. O explicatie ar fi ca in ultimii ani a existat o inflatie de vedete de doi lei care au avut ca singur scop, in carierea lor de o zi, de o luna sau de ovara sa apara la televizor, indiferent cum, in ce postura, in ce conditii, numai s-o vada mamica, fratele, surorile, rudele, prietenii, vecinii s.a.m.d. O asemenea inflatie ii descurajeaza pe cei care ar vrea sa faca din asta o meserie, pe cei care isi doresc o cariera in televiziune, pe cei care au ceva de spus si aratat in afara de balbe, deci-uri, lungi taceri sau sani si coapse. Pe de alta parte, cred ca este si vina televiziunilor care nu mai au rabdare sa creasca o vedeta, uneori chiar cu riscul ca experienta aceasta sa nu reuseasca. Toate televiziunile vor sa aiba vedete facute peste noapte, repede, ca n-au timp de pierdut, concurenta e nebuna si timpul inseamna bani!
Si din pacate, au exact ceea ce cauta: vedete facute peste noapte!

Alte stiri din Editorial

Ultima oră