Un tren

Încerc să desluşesc cu ce sentiment  începe să-şi frământe vara zilele. În fiecare seară trece un tren în depărtare care transportă anotimpuri. Un Orient Expres al anotimpurilor aduce vara, pleacă încărcat cu primăvară, un tren fără şine şI fără mers stabilit în vreo carte. Un tren care împarte lumea în două, un tren căruia îi e frică să traverseze  oraşul de teamă să nu fie luat prizonieri. E un fel de şarpele casei, se arată doar când vrea el, apare ca o minune de care ştie toată lumea, însă nimeni n-a apucat s-o vadă. Trenul ăsta, ca şarpele casei, trece în fiecare seară, auzind-se în departare ticăind ca un ceas care nu măsoară nici secundele, nici orele, un tren ticăind ca un ceas care măsoară viaţa. Un tren care nu opreşte nicăieri, un tren care nu opreşte niciodată, un tren care trăieşte hrănindu-se cu propriul său drum pe care-l străbate, un tren ca un şarpe, un tren fără cale  ferată, un tren fără haltă, un tren ticăind ca un ceas pe  viaţă şi moarte, un tren ca un şarpe pierzându-se-n noapte,  un tren viu pe de-an-ntregul, mort pe jumătate, un tren...