Pe la ora 18:00 a început mobilizarea generală. Referendumul era în pericol, prezenţa la vot nu depăşise 45%, trebuia să fie făcut totul pe ultima sută de metri. Şi tipărirea buletinelor de vot, şi campania de poplarizare pentru noua Constituţie au fost făcute la fel, cu sufletul la gură, pe ultima sută de metri. Chiar aşa, n-aveţi sentimentul că la noi toate se fac pe ultima sută de metri? N-aveţi senzaţia că mereu sunteţi pe ultima sută de metri? Să parcurgi mii de kilometri, o viaţă, chiar, amăgindu-te mereu că eşti pe ultima sută de metri. Sau, altfel spus, să amăgeşti toate drumurile din viaţă că le vei parcurge, le vei străbate temeinic, nu în grabă, nu în pripă, pe îndelete, iar tu, mai mult sau mai puţin inconştient, să ajungi la capătul lor din ultima sută de metri în ultima sută de metri. Nu ştiu dacă ăsta e un mod de a păcăli destinul, dar e aproape sigur un mod de a păcăli viaţa. Dacă nu cumva începutul secolului XXI nu va deschide noi orizonturi, anticipate întrucâtva de literatura SF a secolului trecut, pentru specia umană. Şi anume, cele necesare supravieţuirii, fie că e vorba de hrană, fericire, cultură sau suferinţă, să fie “trăite” prin intermediul unor pastile foarte concentrate. Mă întreb cum va arăta un astfel de comprimat care să conţină o porţie mică, dar consistentă de viaţă trăită pe ultima sută de metri. Şi ce cruntă dezamăgie ar fi dacă asta ar fi prima şi ultima pastilă dintr-o viaţă, dacă asta ar fi tot.
