Ne plac mizele mici, scandalurile de doi bani, meschine! Găsim câte o bălticică şi ne bălăcim în ea până când dispare apa. Cel mai recent exemplu este scandalul declanşat în jurul tunelului antiglonţ de la intrarea din Palatul Victoria. Se terminaseră problemele mari şI grave ale României. Terminaserăm de elaborat strategii pe termen scurt, lung şi mediu şi ne rămăsese timp să facem dintr-un tunel antiglonţ o problemă naţională. Hai să organizăm colocvii, seminarii, dezbateri la care să invităm specialişti de peste hotare petnru a analiza responsabil şI profesionist amploarea tunelului antiglonţ la Palatul Victoria. Odată votată Constituţia putem trece, avem exerciţiul urnei mobile, la organizarea unui referendum pe tema tunelului. Sau, ca să fie şi mai spectaculos, să-i lăsăm pe buldozeriştii lui Băsescu să se războiască - în excavatoare să ne batem – cu scutierii lui Năstase. Vizita preşedintelui Româinei în America şi întâlnirea acestuia cu George Bush nu interesează pe nimeni. E un fleac pe lângă bătălia de la tunelul înalt şi antiglonţ pe deasupra. Vrem scandal pe treptele de la Palatul Victoria – nu ne interesează scările de la Casa Albă. Veniţi să ne dăm cu toţii de ceasul morţii, să intrăm în tunelul de nimeni pătruns, să facem din el, cel antiglonţ, anti-Năstase...