Nu mai are aproape nimeni timp de bucurii profunde. Nu scriu asta ca să fac pe deşteptul, dar toată lumea în jur trăieşte clipa. Din păcate, ce a însemnat ieri “Trăieşte clipa!” nu mai seamănă deloc cu ceea ce înseamnă astăzi. Dacă nu cumva “trăirea clipei” se adaptează în funcţie de oameni şi vremuri. Până mai ieri – eu aşa am crezut - “a trăi clipa” înseamnă a trăi viaţa. Bucură-te de viaţă, cu alte cuvinte, nu te mai uita în stânga şi-n dreapta, nu mai asculta ce zice unul şi altul, trăieşte clipa! Viaţa e scurtă, n-ai prea mult timp de pierdut, visează frumos şi trăieşte visul, nu mai sta pe gânduri, cam asta a însemnat odată “Trăieşte clipa!” Şi culmea, definiţia asta fusese dată într-o perioadă în care viaţa n-avea ritmul trepidant de astăzi, ba chiar avea gust şi, mai mult decât atât, aveai timp şi s-o mesteci. Să mai înţelegi câte ceva dintr-un răsărit de soare, dintr-o ploaie de vară, să înţelegi ceva din viaţă, până la urmă, că de-aia trăiai clipa!
Astăzi, “Trăieşte clipa! înseamnă superficialitate, înseamnă un surogat în spatele căruia se ascunde tot ceea ce înseamnă derizoriu şi tercător. Viaţa triătă cu clipa de astăzi nu mai înseamnă nimic! Nimic altceva decât violarea clipei trăite de ieri!
