Ni se făcuse inima cât un purice. Stăteam ca proştii înţaranoastră şi tremuram de teamă că o să iasă UDMR de la guvernare. Doamne, ce se va întâmpla? – ne tot întrebam – o să cadă Guvernul, o să se prăbuşească imaginea României peste hotare şi hotarele ei, a imaginii, o s-o dea la oparte cât ai zice UE. Mulţi vedeau prin neparticiparea la şedinţele de guvern a celor doi miniştri ai UDMR, o înclinare a PalatuluiVictoriacătre Muzeul Antipa. Alţii, nu mai puţin pesimişti, se gândeau cu groază că se va prăbuşi economia-n limba maghiară şi limba maghiară, pleosc-pleosc, se pregătea să lingă tot capitalul străin. Ce s-o mai lungim ameninţarea UDMR cu prăbuşirea coaliţiei paralizase fiinţa a milioane de români. Pur şi simplu aceştia nu mai puteau să pronunţe în româneşte doar UDMR trecând imediatla însuşirea cunoştinţelor de limba maghiară, necesare pentnru a-l implora pe Marko Bela să nu plece. Când UDMR a cerut sacrificarea senatorului George Pruteanu, aceleaşi milioane de români, într-un avânt unic de imaginaţie răutăciaosă, îl şi vedeau pe acesta sacrificat, răstignit pe altarul numit “Limba română”. Noroc, Dumnezeule, ce bucurie, că în ceasul al XII-lea, ceas cu limbă maghiară, UDMR s-a răzgândit să mai iasă de la guvernare. La auzul acestei veşti, parcă ne-am născut a doua oară ca neam. Mulţumesc ţie Uniune Democrată a Maghiarilor din România că ai dat dovadă de înţelepciune şi nu ne-ai părăsit. Trăiască, trăiască, trăiască să trăiască UDRM şi Ţara Românească!!!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
