Ţiţeiul apă nu se face

19 Mar 1994
Ţiţeiul apă nu se face
La ora când pe uşile celorlalte cotidiene stă un lacăt mare, este vorba de o oră de la miezul nopţii, ziariştii "Jurnalului Naţional” redactează nişte articole cu care cititorii săi se mândresc şi le arată cititorilor altor ziare, şi asta deoarece aceştia din urmă, de regulă, sunt lipsiţi de plăcerea lecturării unor ştiri fierbinţi. N-mi rămâne decât să pătrund cu vestea de la 1.00 dimineaţa doar în casele acelor care fac parte din familia noastră. Aşadar, o navă românească fluvială plutind a violat embargoul împotriva R.F. Iugoslavia, fiind reţinută în sectorul ungar al Dunării, la Mohacs în sudul Ungariei, după cum relatează agenţia ungară MTI. Barja "Slobozia mare” care se îndrepta spre Budapesta a sosit  luni la Mohacs unde, supusă unui control strict, s-a constatat că în loc de 52 tone de ţiţei, cantitate ce era înscrisă în documente, transporta doar 18 tone, restul fiind înlocuit cu apă. Potrivit unor date, neconfirmate oficial, la ancheta preliminară căpitanul navei, de naţionalitate română, şi echipajul alcătuit din doi sârbi şi şase ucraineni, au arătat că ţiţeiul lipsă a fost vândut în Serbia. Organele ungare vamale continuă cercetările. O altă veste de pe tărâmul politicii de această dată, îl pune pe dl Gavra la colţ  cu genunchii pe cojile unor declaraţii de la ultima conferinţă de presă a PUNR. "Nu există nici un fel de cerere a PNL pentru a intra în Blocul Unităţii Naţionale” zice dl Radu Câmpeanu dezminţind spusele d-lui Gavra. "Suntem însă hotărâţi – continuă liderul liberal – să promovăm o alianţă în care fiecare dintre participanţi trebuie să-şi dovedească aderenţa la principiile naţional liberale şi să participe activ la Opoziţia română”. Citiţi "Jurnalul Naţional” şi bine faceţi! Bună dimineaţa!

 

 

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră