La birou, pe stradă, la masă, la volan, pe plajă, la munte, peste tot, în locuri mai mult sau mai puţin imposibile, stăm cu el lipit de ureche.
Ne frige, dar nu-i dăm drumul de-acolo nici bătuţi, nu ne poate convinge nimeni că tocmai convorbirea pe care o purtăm nu e cea mai importantă. Sună aproape tot timpul şi de multe ori răspundem mecanic, aproape că nici nu mai contează cine ne caută, răspundem că sună.
Ne-a subjugat, ne-a cucerit timpul, ne domină viaţa, iar uneori, când, pentru o clipă, nu-l găseşti, intri în panică. Milioane de oameni au devenit, cu sau fără voia lor sclavii telefonlui mobil. Nu văd, nu concep viaţa fără telefonul mobil. E folosit ca instrument profesional, e folosit pentru jocuri, e folosit pentru a transmite mesaje – i-am văzut pe unii “bătând” pe tastatura unui telefon mai repede ca pe tastatura unui calculator -, e folosit pentru bârfă, e folosit pentru alungarea plictiselii, dar pentru ce nu e folosit!
Mă întreb ce s-ar întâmpla cu noi dacă de mâine am renunţa la telefonul mobil. Am devenit atât de dependenţi încât să nu putem trăi fără el? De fapt, el nu este decât expresia lumii în care trăim, iar noi o prelungire a acestei lumi. O lume care ne domină viaţa şi ne ordonează, de-a dreptul incredibil, cu ajutorul telefonului mobil transformându-ne în nişte instrumente vii, umane ale tehnicii. Uneori, sufocat de telefonul mobil, mă gândesc cum ar fi dacă într-o bună zi m-aş întoarce la liniştea dinaintea telefonului mobil. Probabil că o parte din mine s-ar bucura de scurgerea timpului şi înţelesului lui, iar cealaltă ar intra în criză, într-un fel de sevraj de telefon mobil şi până când nu-şi va primi porţia de “unităţi” nu-şi va reveni.
Cu toate astea, mi-e dor de o bătrână cabină telefonică, dintr-o iarnă cu zăpezi imense şi cu minus 20 de grade a anilor '80, când, îndrăgostit până peste cap şi îngheţat asemenea, cu o monedă de 25 de bani în mână, mă prbuşeam pentru că nu puteam să aud glasul iubitei din cauza cutiei metalice blocate. Unde sunt telefoanele şi zăpezile de altădată?