Tandemul PDSR

05 Iul 2000
Tandemul PDSR
La umbra celor 49 de procente din ultimul sondaj, Partidul Democraţiei Sociale din România stă cu paiul în gură şi priveşte amuzat la propunerile de tandem. Cei din PDSR, care ar fi cei  mai îndreptăţiţi să vină cu o propunere preşedinte-premier pentru toamnă, fie şi numai dacă ne uităm cum stau în sondaje, ei şi Ion Iliescu tac mâlc. Ba nu, greşesc! L-am văzut pe Adrian Năstase vorbind franţuzeşte pe la Paris, într-un hotel de lux, explicând străinătăţii cât de modern, cât de dinamic şi de popular e PDSR. Încercarea prim-vicelui PDSR de a face o ploconire fermă, dar decentă în faţa străinătăţii era cât p-aci să dea roade dacă, ghinion de neşansă, în aceeaşi zi, şi tot la Paris, n-ar fi explodat bomba cu managerii unor atlete din România care fuseseră arestaţi pentru deţinere de substanţe folosite pentru dopajul sportivilor.  Spiritul lui  Costea bântuie încă pe la Paris, altminteri un oraş magnific în care, dacă se doreşte, se poate organiza  chiar şi o conferinţă de presă a PDSR. Apropo de Costea, ambasadorul de ieri al lui Iliescu, de astăzi al lui Constantinescu. În lipsa derulării unor afaceri cu motorină şi albume, domnu’ Costea s-a apucat să scrie scrisori domnilor Meleşcanu şi Iliescu. Prima constatare ar fi că domnu’ Costea mai are bani de timbre. Încă! A doua, că au trecut aproape patru ani, başca ancheta justiţiei franceze, până când domnu’ Costea s-a hotărât să-şi ceară banii înapoi. Mă rog, e treaba dumnealui. Revenind la tandemul PDSR pentru toamnă, acesta e sublim, dar nu vorbeşte nimeni de el. Dacă Ion Iliescu, ştie totă ţara, e candidatul PDSR la Preşedinţie, nu ştie nimeni cine va fi candidatul acestui partid petnru funcţia de prim-ministru. Căci dacă n-are “premier”, n-are nici  tandem. Şi fără tandem nu se mai joacă nimeni cu el. Se auzise la un moment dat că Adrian Năstase, proaspăt întors de la Paris, ar putea fi premierul PDSR.  Lucru de care mă îndoiesc, având în vedre că Adrian Năstase va dori într-o bună zi să candideze la funcţia supremă în stat. Or, acceptarea acestui post pe praful ăsta ar putea face din Adrian Năstase un fel de Nicolae Văcăroiu  mai frumos îmbrăcat. Şi, la urma-urmei, ce-i trebuie PDSR-ului tandem? Procentele din sondajele de opinie formează cel mai de temut tandem de pe scena politică.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră