În înțelepciunea și modestia lor, filozofii, de multe ori, se rezumă la a spune, nu ce este, ci ce nu este filozofia. Costantin Noica, de exemplu, opina că filozofia nu se face ca prelungire a altei discipline, cum ar fi psihologia, matematicile, pshiatria etc, ci filozofia se face cu filozofie. Dar pentru asta trebuie să ai ”organ filozofic”. În textul de mai jos, inserat în volumul ”Jurnalul de la Păltiniș”, al lui Gabriel Liiceanu, Noica aduce în discuție o remarcă excepțională a lui Mircea Eliade.
”Nu știu ce este filozofia, dar pot să vă spun, așa cum am făcut-o și în Goethe, ce nu este ea. Hotărât este că nu faci filozofie când nu ești capabil să muți o problemă din făgașul ei obișnuit. Am găsit o excelentă ilustrare la gândul acesta într-o remarcă a lui Eliade dintr-o discuție cu Jung. La 77 de ani, profesorul Jung nu a pierdut nimic din extraordinara sa vitalitate. El a publicat de curând, una după alta, trei noi cărți, asupra simbolismului aion-ului, despre sincronicitate și, în sfârșit, acest Răspuns lui Iov, care a provocat deja senzație, mai ales preintre teologi.
M-am gândit dintotdeauna la acestă carte, îi mărturisește profesorul Jung lui Mircea Eliade, într-o după-amiază, pe terasa de la Casa Eranos: dar am așteptat patruzeci de ani până să o scriu. Am fost puternic zguduit când, copil încă, am citit pentru prima dată Cartea lui Iov. Am descoperit că Iahve este nedrept, că este chiar răufăcător. El se lasă convins de diavol: acceptă să-l tortureze pe Iov, la sugestia lui Satan. În atotputernicia sa, Iahve nu ia seamă de suferința umană. De altfel, urme ale injustiției lui Iahve persistă și în alte scrieri ebraice.
Și acum vine răspunsul, cu totul extraordinar, al lui Eliade, unul filozofic, care are superioritatea de a scoate problema din termenii minor-psihologizanți în care e pusă ea de Jung. ”S-ar putea ca totul să fie o chestiune de limbaj. Poate că ceea ce numiți ”nedreptatea” și ”cruzimea” lui Iahve nu sunt decât formule aproximative, imperfecte, pentru a exprima transcendența absolută a lui Dumnezeu. Iahve este ”Cel ce este”, deci deasupra Binelui și Răului. El este cu neputință de cuprins, de înțeles, de formulat; prin urmare el este în același timp ”milostiv” și ”nedrept”; e un mod de a spune că nici o definiție nu poate să-l circumscrie, nici un atribut nu-l epuizează”
Revenirea și insistența lui Jung sunt lamentabile, nefilozofice, pentru că trag din nou problema în jos, o coboară pe planul din care Eliade o mutase: ”Eu vorbesc ca psiholog, reia profesorul Jung, și, mai cu seamă, vorbesc de antropomorfismul lui Iahve și nu de realitatea sa teologică. În calitate de psiholog, constat că Iahve este contradictoriu și cred, de asemenea, că această contradicție poate fi interpretată psihologic...”
De aici pornind, voiam să spun că ne-filozofia nu știe să facă două distincții: între suflet și spirit, între intelect și rațiune și, în sfțrșit, că ea nu are acces la transcedental. Psigologia a trăit întotdeauna în mizeria ”sufletului” și nu a avut niciodată acces la lumea spiritului. Iar Goethe, chiar dacă avea cultură filozofică, a rămas la nivelul intelectului, și invers, fără instrucție filozofică, Brâncuși avea acces la rațiune.”
